Business moldovenesc. Au vrut să cîștige milioane, dar planurile le-au fost stricate

În fotografie: Descinderi la un service auto din Nisporeni Foto: autoblog.md

În fotografie: Descinderi la un service auto din Nisporeni Foto: autoblog.md
În fotografie: Descinderi la un service auto din Nisporeni
Foto: autoblog.md

După mai bine de jumătate de an de cercetări și investigații, polițiștii de frontieră au descins în cîteva stații de reparație auto din Nisporeni, unde au depistat și au ridicat cîteva automobile cu semne evidente de falsificare.
”Deocamdată, nu vă putem oferi mai multe detalii despre acest caz, pentru că investigațiile de urmărire penală continuă”, a declarat pentru ”Expresul” Raisa Novițchi, ofițer de presă în cadrul
Departamentului Poliției de Frontieră, precizînd, totodată, că poliția de frontieră va organiza pe viitor operațiuni similare și la alte service-uri auto din Nisporeni, dar și la domiciliul unor persoane suspecte.
Au fost reținuți patru bărbați din Ungheni și Nisporeni, cu vîrste cuprinse între 25 și 46 de ani, care se ocupau cu această ”afacere” ilegală. Se presupune că numărul persoanelor implicate ar fi cu mult mai mare.
Raisa Novițchi ne-a mai comunicat că mașinile erau aduse în Republica Moldova prin contrabandă din Europa, fără a trece procedurile de devamare și alte chestiuni documentale. ”După ce automobilele au fost expuse unor modificări mecanice de contrafacere a elementelor de identificare, acestea urmau să fie scoase la vînzare sau să fie puse în circulație în scopuri personale de către suspecți”, a specificat ofițerul de presă.
Deocamdată, nu se cunoaște exact numărul automobilelor ce au fost modificate și nici dacă vreunul dintre ele a fost vîndut. Cert e că nimeni nu a depus vreo plîngere în acest sens.
La moment, cei patru bărbați sînt cercetați penal în stare de libertate, pentru ”falsificarea elementelor de identificare ale automobilelor” și pentru ”confecționarea, deținerea, vînzarea sau folosirea documentelor oficiale false”.
Dacă vor fi găsiți vinovați, ei riscă o amendă în mărime de la 10 mii lei pînă la 30 mii de lei sau muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 ore, ori închisoare pînă la 5 ani.
”Vom reveni în curînd cu noi comunicate privind desfășurarea acestei investigații”, a dat asigurări Raisa Novițchi.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *