Vopsirea pieselor de mobilier sau a pereților

casa (3)Un strat nou de vopsea schimbă complet și rapid imaginea unei piese de mobilier sau a unei camera. Pentru asta trebuie să știi cum vopsești fără greșeală.
Începe cu șablarea, o operațiune esențială, care asigură un rezultat perfect. Șablarea înseamnă curățarea și netezirea unei suprafețe. Folosește hîrtie abrazivă, un polizor sau orice altceva ce ajută la șlefuire. Ideea este că lacul, vopselurile anterioare și petele trebuie să fie complet îndepărtate, că suprafața să fie fină și lipsită de praf.
Grunduirea. Este un detaliu care susține procesul de vopsire, care oferă rezistență în timp și calitate estetică la final. Grundul este necesar, dacă vrei să vopsești fără greșeală.
Apoi treci la faza finală. Vopsește.
Cum alegi vopseaua perfectă?
A alege vopseaua perfectă pentru casă pare o treaba ușoară, dar nu este chiar așa. Iată cîteva sfaturi pe care merită să le iei în calcul.
Ține cont de locul unde va fi folosită. Emulsiile pe bază de apă funcționează perfect pe pereți și tavane. Vopselurile lucioase și acrilice pot fi, de asemenea, pe bază de apă, dar acestea sînt mai dure decît emulsiile. Unele vopseluri sînt suficient de rezistente pentru a fi șterse și sînt perfecte pentru zonele aglomerate, cum ar fi bucătării și holuri. Vopseaua pe bază de apă se usucă repede, periile pot fi curățate cu apă, iar culoarea rămîne clară și intensă mult timp.
Vopseaua pe bază de ulei produce un strat superior lucios, rezistent la uzură. Este ideală pentru lemn, uși și mobilier. E ușor de folosit, dar are un grad ridicat de toxicitate pînă în momentul în care se usucă.
Vopseaua mată nu reflectă lumină. Aceasta oferă adîncime, este ideală pentru pereții colorați în tonuri închise, are capacitatea de a ascunde și masca foarte bine imperfecțiunile. Există vopseluri care, după uscare, lasă locul vopsit cu un aspect catifelat, dens. Anumite mărci au un anume nivel de luciu.
Există și vopseluri specializate, realizate pentru locuri sau obiecte speciale, pentru lemn de interior sau pardoseli din beton, pentru exterior și suficient de rezistente la vreme extremă.
Este foarte important ca, înainte de a alege tipul de vopsea și culoarea, să iei în calcul gradul de iluminare al camerei. În camerele foarte luminoase se folosesc vopseluri mate, iar în camerele întunecate – vopsea satinată, cu grade diferite de luciu, după gustul fiecăruia.
Vopseaua trebuie aleasă cu atenție, pentru a fi pe măsura scopului urmărit.
Folosește pensule bune sau role, dar perfect curate. Ai grijă ca acestea să nu lase urme, peri sau scame, să nu se prindă în stratul de vopsea și să strice rezultatul final.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *