Din verde în albastru

Sergiu Artene
Sergiu Artene

Președintele raionului Călărași, Sergiu Artene, a părăsit rîndurile PLDM, formațiunea care l-a propulsat în funcția respectivă. Împreună cu el, au părăsit PLDM și șase primari, dar și șase consilieri raionali, fapt anunțat într-o declarație, emisă pe 27 mai curent. Drept motiv de a pleca din PLDM cei 13 invocă criza economică și riscul ca ”țara să fie în incapacitatea de a plăti salariile și pensiile, de a întreține școlile și spitalele”.
”Aderăm la PDM, avînd convingerea că luăm decizia corectă”, se arată în declarația cu pricina. Semnatarii dau asigurări că responsabilitățile pe care și le-au asumat în fața alegătorilor vor fi respectate, dar deja în calitate de membri ai PDM. ”Dorim să realizăm promisiunile pe care le-am făcut, promisiuni care însă nu pot fi realizate decît în cadrul unei guvernări pro-europene”, zic aceștia în declarația lor. Printre semnatari se numără și primarii de: Hoginești – Constantin Poștaru, Horodiște – Petru Ceban, Peticeni – Sergiu Șpac, Nișcani – Petru Sorici, Rădeni – Constantin Scurtu, Hirova – Valeriu Oaserele.
Anterior, tot în grup, la pachet, cu semnarea unei declarații similare, au părăsit PLDM și au aderat la PDM, un grup impunător de primari și consilieri din raionul Ungheni.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *