Planta de grădină: Crocusul (vernus)

floriGenul Crocus aparține familiei irisului și numără aproximativ 90 de specii perene, adaptate la cele mai variate condiții din natură. Unele plante înfloresc toamna, altele îndeplinesc condiția de vestitori ai primăverii.
Crocusul sau Brîndușa de primăvară este o splendidă floare, o adevărată minunăție. Crocușii care înfloresc primăvara se plantează la începutul toamnei, iar cei ce înfloresc toamna – în luna august. Crocusul poate fi cultivat și în ghivece, pe balcon sau pe terasă. Are o înalțime de 8-10 centimetri.
Cultivare și îngrijire
Bulbii se pun în pămînt, la o adîncime de 7-8 centimetri, grupați, la o distanță de 6-10 centimetri între ei.
Solul trebuie să fie ușor și cu un bun drenaj. Planta se dezvoltă la lumină, dar suportă și semi-umbra, de aceea poate fi cultivată și în jurul copacilor, pentru a împodobi grădina în lunile februarie – martie.
Înmulțirea este foarte ușoară. Este suficient să scoateți bulbii din pămînt îndată ce frunzele se îngălbenesc. După cîteva zile, îndepărtați frunzele și rădăcinile moarte, separați bulbii noi de cei principali și transplantați-i. Astfel, un alt ciclu de creștere va fi reluat.
După plantare, se așează peste sol un strat de doi centimetri de compost organic, pentru a spori fertilitea solului, dar și pentru a proteja bulbii de temperaturile scăzute de peste iarnă.
Înflorire
Florile sînt încîntătoare – albe, galbene, roz, violet, bicolore, dungate, cu un parfum foarte plăcut. În cele mai multe cazuri, înfloresc în aceiași perioadă cu ghiocelul sau cu o întîrziere de 1-2 săptămîni. Cînd brîndușele sînt plantate mai multe laolaltă, creează efecte vizuale excepționale. Semințele se formează în mici capsule și au o formă lunguiață.
Înmulțire
Cultivată în grădină, se înmulțește foarte ușor, prin bulbi, fără îngrijiri speciale. Singura grijă pe care trebuie să o aveți este să nu îi rupeți frunzele înainte ca acestea să se usuce firesc, după ritmul vegetativ al plantei, deoarece brîndușa are nevoie să își refacă forțele după înflorire.
Dăunători și erori de creștere
Brîndușa de primăvară nu este atacată de dăunători și este o plantă foarte rezistentă și în condiții de creștere mai puțin favorabile. Totuși, dacă pămîntul în care crește nu are un drenaj foarte bun și bulbii stau în umezeală, atît în perioada de creștere, cît și în cea de stagnare, este posibil să fie atacată de ciuperci și să putrezească. Pentru aceasta, bulbii care nu rămîn în pămînt între cicluri trebuie păstraţi la loc uscat si răcoros.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *