Omul și ogorul | Iurie Vrabie: ”Am fugit toți de colhozuri, dar următorul pas nu l-am făcut”
Foto: Lucia Bacalu
Două au fost motivele pentru care l-am invitat pe Iurie Vrabie, președintele Asociației Producătorilor Agricoli din raioanele Ungheni, Nisporeni, Călărași, ”Uncalnis”, la o discuție.
Primul: avem parte de o iarnă mai puțin obișnuită – e de bine, e de rău? Doi: Asociația ”Uncalnis” a împlinit, pe 1 februarie, 15 ani de la fondare. Sînt mai uniți agricultorii sau fiecare trage la turta sa? Asta ne-a interest în mod special.
La mijloc de februarie sîntem în plină primăvară. E de bine sau de rău pentru agricultori, domnule Vrabie?
Eu, ca agricultor, nu mă bucur de astfel de condiții meteo. Mi-aș fi dorit ca luna februarie să fie cu ger, cu lapoviță, cu ninsoare, iar perioada de încălzire să fie lentă. Dacă temperaturile înalte se vor menține, în două-trei săptămîni culturile se vor trezi, va începe vegetația și atunci gerul ar fi un pericol. Or, noi nu sîntem scutiți de înghețuri pînă în luna mai. Deci, din cauza căldurilor de acum, ar putea să sufere mai tîrziu toate culturile. Nu țin minte să fi avut o așa iarnă în ultimii 15-20 de ani.
Dar cum au intrat culturile în iarnă?
Anul 2015 nu a fost prea favorabil pentru agricultură. A fost un an secetos. Dar, în octombrie, noiembrie, decembrie 2014, precum și în ianuarie, februarie 2015, am avut acumulări de umezeală suficiente – 225 litri, per total. Și în martie, aprilie a fost bine. Seceta s-a instalat în mai, iunie, iulie, august. Oricum, am avut roadă bună, căci umezeala acumulată la început de an a compensat seceta ulterioară. Ceea ce avem acum e îngrijorător. Cantitatea de precipitații din octombrie, noiembrie, decembrie 2015 a fost cu 50% mai mică decît în aceeași perioadă a anului precedent. Și în ianuarie precipitațiile au fost nesemnificative. Nu știm ce ne așteaptă în lunile următoare, dar prognozele nu sînt optimiste. Dacă nu plouă, va fi jale. Umezeala e doar pînă la adîncimea de jumătate de metru în timp ce ar trebui să fie pînă la doi metri, ca să ne salveze de o eventuală secetă.
Și ce-i de făcut?
Agricultura totdeauna a fost supusă riscurilor. De aceea și se vorbește azi foarte mult despre lucrarea solului pe minimum, care se numește minitil și noutil, ca să păstrăm umezeala care se acumulează toamna în sol. Adică, se face doar o afînare adîncă. Cei care au arat astă toamnă și au lăsat brazda, au pierdut mult – solul aproape că nu mai are umezeală.
Apropo, omul, în grădina sa, ar trebui să sape toamna solul sau nu?
Da, dar să îndrepte bulgării. Dacă îi lasă, e pericol, căci aceștia, săpați la o adîncime de 20-25 cm, sînt expuși la soare și vînt. Umezeala se micșorează substanțial.
Vom avea roadă bună în 2016?
Nu știu. Dacă lunile martie și aprilie vor fi ploioase, putem spera la rezultate bune.
Să înțeleg că agricultorii și-au luat grija de la sistemele de irigare?
Nu. Cred că ar fi bine să avem mai multe proiecte privind reabilitarea sistemelor de irigare. În multe țări europene rețelele magistrale sînt construite de stat. Apoi fermierii, dacă vor să aibă recoltă și să fie mai puțin expuși riscului de secetă, trebuie să-și dezvolte rețelele proprii.
Seceta devine o obișnuință pentru Moldova. În acest context vă întreb: există vreo strategie națională de combatere a ei?
Poate că și este, dar eu nu cunosc de vreun program de dezvoltare a sistemelor de irigare la noi. Nu cunosc dacă cineva, în viitorul apropiat, se va ocupa de aceasta.
Adică, cum a fost cu 10-20 de ani în urmă, așa e și acum. Agricultorul e singur față în față cu problemele sale.
Exact. Au trecut peste 20 de ani de la reorganizarea agriculturii, dar nu avem, la nivel de stat, un program de dezvoltare durabilă a agriculturii.
Ați fost în străinătate, ați văzut care e situația în agricultură. Noi aici, în Republica Moldova, cam unde sîntem față de agricultura din Uniunea Europeană?
Da, am vizitat fermieri în multe țări, am văzut care e atitudinea statului față de agricultură, am văzut că fermierii au conștientizat faptul că trebuie să fie uniți, să se asocieze, pentru a obține rezultate. Ei au înțeles că dispersați nu pot reuși. La noi situația e alta în acest sens. Vedem că puțini supravuieșuiesc. O bună parte reușesc doar să se hrăneasă din ceea ce produc. Dar să iasă cu un produs pe piața europeană… Sînt foarte puțini. În ceea ce privește tehnica, noi, mai ales marii producători agricoli, nu am rămas în urma lor. Mai alarmantă e situația fermierilor mici, care-s dispersați, așa cum am mai zis, și nu pot dezvolta o afacere competitivă. Dacă nu îi vom susține, satele noastre vor rămîne pustii. Doar cooperarea acestora și ajutorul din partea statului sau al unor programe pot salva situația.
Vă aud vorbind de asociere de vreo 20 de ani. Dar agricultorii tot dispersați rămîn. De ce?
Din păcate, după 20 de ani de agricultură privată, unii mai cred că cineva le va rezolva problemele. Nu. Pentru a putea dezvolta afacerea, fiecare trebuie să lupte. Dar luptă de unul singur… Producătorii noștri nu au conștientizat nici ce înseamnă businessul privat în agricultură. Am fugit toți de colhozuri și sovhozuri, dar următorul pas nu l-am făcut. Cu cît noi sîntem mai liniștiți, cu cît mai puțin derajăm autioritățile, cu atît lor le e mai bine. Iar noi, din an în an, acumulăm tot mai multe probleme. Oricum, eu cred că agricultura are viitor, dar agricultorii trebuie să fie uniți, să știe ce vor, iar autoritățile să facă tot ca să susțină acest domeniu prioritar pentru R. Moldova.
Lasă un răspuns