Omagiu tradițiilor și… plăcintelor

placinte
În fotografie: La Năpădeni, la Festivalul plăcintelor

Satul Năpădeni a fost și continuă să fie cunoscut prin gospodinele sale vrednice, care fac cele mai gustoase plăcinte. Nu contează că sînt plăcinte simple, învîrtite, poale-n brîu sau cozonaci și colaci. Din moși-strămoși se știe, dacă a pus mîna o năpădeneancă, nu poate să nu iasă un produs de să-ți lase gura apă.
De aceea nu e întîmplător faptul că anume aici, la Năpădeni, a și luat naștere festivalul ”La plăcinte”, care, iată, s-a desfășurat deja pentru a doua oară consecutiv. ”Ne dorim să aducem un omagiu gospodinelor, dar și să promovăm această zonă deosebită, numită zona Culei, care are multe tradiții frumoase și oameni de omenie, care reprezintă un potențial turistic nebănuit”, a subliniat Eugenia Baroncea, șefa Direcției Cultură și Turism Ungheni.
Ediția din acest an a festivalului a adunat gospodine din majoritatea localităților din zonă, inclusiv din comunele Hîrceşti, Boghenii Noi, Condrătești, de la Sineşti și Cornova.  Curtea căminului cultural de la Năpădeni s-a umplut cu lume, au fost vernisate expoziții, s-au desfășurat adevărate master-classuri, astfel că oricine a avut posibilitatea să vadă pe viu cum se fac plăcintele. S-a cîntat și s-a dansat.
”Mi-a plăcut atmosfera care a dominat acolo. Participanții la acest festival nu s-au simțit concurenți, ci parteneri. Eu am văzut o apropiere între ei, ceea ce este foarte bine. Am văzut lume interesată, care a venit cu plăcere aici. Oamenii au comunicat, oamenii au ieșit în lume să-și  promoveze munca lor”, a declarat președinta raionului, Ludmila Guzun, care a menționat, totodată, că anume la acest festival s-a produs prima ieșire oficială în public a noii administrații raionale.
La eveniment au fost prezenţi și reprezentanți ai Centrului Naţional de Conservare şi Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial din Chişinău.
Cu toții au avut ce vedea aici. Și-au expus lucrările: Gheorghe Sclifos din Cornova, cunoscut ca un bun cioplitor în lemn, Vasile Ciobanu din Mînzătești, care mînuiește la perfecție arta împletitului în lozie. Au fost prezente cu lucrările lor și Liliana Starciuc din Ungheni, și   Valentina Malcoci din Năpădeni, ambele meșterițe populare apreciate de multă lume.
Au venit cu un amplu program artistic formațiunile folclorice: ”Datina” din Petreşti, ”Ilincuţele”  de la Chirileni, ansamblul de fluierişti din Măcăreşti, orchestra de muzică populară  ”Spicuşor”  de la Pîrliţa, dar și gazdele – formația folclorică ”Năpădeanca”.
De notat că evenimentul a fost organizat de Secţia Cultură şi Turism Ungheni, Primăria Năpădeni sub egida Consiliului Raional.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *