Un sfert de secol de muzică bună

fanfara-nisporeni
În fotografie: Fanfara ”Vasile Amarfii” din Nisporeni

Să vezi azi o fanfară și, mai ales una bine pusă la punct, e o adevărată bucurie. Au rămas mult prea puține. Mult prea rar întîlnim o echipă întreagă de oameni, care știu cum să dea viață unei melodii în același ritm și tempou. Dar întîlnim.
Chiar recent, am reușit să cunoaștem una dintre puținele fanfare din regiune, care mai bucură auzul și văzul spectatorului prin ținuta sa artistică, dar și prin melodiile interpretate. Este vorba de fanfara ”Vasile Amarfii” din Nisporeni.
A fost fondată în anul 1990 de către neobositul Vasile Amarfii, numele căruia îl poartă astăzi fanfara – în memoria și cinstea excelentului dirijor nisporenean.
În prezent, la cîrna fanfarei se află Vasile Țopa. Chiar dacă se confruntă cu multiple probleme și greutăți, dînsul reușește să mențină colectivul unit. Trebuie de spus că fanfara din Nisporeni este alcătuită din oameni de rînd, cum ar fi profesori de muzică, mecanizatori și chiar pompieri. Pe toți îi unește, însă, dragostea pentru muzica bună. Toți formează o echipă de profesioniști. Cel mai în vîrstă membru al fanfarei are 75 de ani, iar cel mai tînăr – 20 de ani, ceea ce nu-i dezbină, ci dimpotrivă, îi unește.
Au un palmares de invidiat. Nici nu poate fi altfel după un sfert de secol de muzică bună. Vasile Țopa a menționat doar cîteva dintre premiile obținute de-a lungul anilor. Astfel, anume fanfara ”Vasile Amarfii” din Nisporeni a obținut premiul mare la renumitul festival ”Fanfara Argintie” din Soroca, sau la Festivalul ”Valurile Dunării” de la Galați, din 2008. A fost invitată de nenumărate ori să participle la spectacole de neuitat, inclusiv la Filarmonica Națională din Chișinău.  Fanfara a înregistrat și două CD-uri, a editat o carte utilă pentru toți muzicanții, întitulată ”Aranjamente pentru fanfară”. Deseori, fanfara din Nisporeni îl acompaniază pe celebrul Grigore Adam, unul dintre puținii interpreți la frunză. ”Muzica noastră de bazează, în mod special, pe folclorul autohton, dar avem și melodii clasice, și chiar cîteva de divertisment”, spune Vasile Țopa.
Potrivit dînsului, la ora actuală, acest colectiv formidabil este susținut de Consiliul Raional Nisporeni, astfel că beneficiază de strictul necesar. În plus, are și uniforme speciale, cu care nu le este rușine să se prezinte în fața spectatorilor. Iar de spectatori nu duc lipsă. Sînt invitați la diverse sărbători festive, participă în spectacole, la diferite evenimente importante atît de la Nisporeni, cît și din alte părți.
”Pentru mine, a colabora cu această orchestră înseamnă  responsabilitate, profesionalism și comunicare”, ne-a spus interpreta din Nisporeni, Mihaela Rotaru. Pentru spectatori, înseamnă o onoare să o asculte.
Vera Țerna,
studentă stagiară


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *