Și mîine este o zi în care să-ți schimbi haina

Ala MutilicaȘtii, iubite cititor, de multe ori e bine să-ți iei pe tine haina ignorării. Haina cea veche, cîrpită și trecută prin multe.
Haina care te-a învățat că a ignora este, uneori, mană cerească. Doar toți, în afară de tine, știu mai bine pe ce parte a capului îți stă pălăria.
Aici este vorba, bineînțeles, despre ”sindromul babei din sat”. Cum vine vorba de dorințe, visuri, planuri, hop – și ,,baba” apare. Doar ea știe să îți dicteze cum ar trebui să arate planurile tale, să fii în rînd cu lumea. Încearcă să nu te supui unor reguli nescrise!
Spunea, undeva, scriitorul Brendon Burchard: ”De ce, fiind înzestraţi cu o inimă de leu, trăim ca nişte şoareci?”. Închipuie-ți că la nașterea ta, drag cititor, a fost aprinsă o stea. Nu știi cînd îi vine vremea să se stingă. Asa că, te rog, permite-i luminii tale interioare să radieze, să strălucească, să se dăruiască vieții. Or, viața este o împletire de lumină și umbră, de haos și ordine, de reușite și eșecuri.
”În timp ce se punea foc în colțurile bibliotecii din Alexandria, un bibliotecar bătrîn s-a ascuns pe o alee îngustă, uitîndu-se cum flăcările se înălțau la cer. După cîteva zile, clădirea ajunsese o ruină fumegîndă. Bibliotecarul scormoni printre rămășițe cu un băț. Nu rămăsese nici un papirus. Cu inima frîntă, dădu să plece. Dar văzu un vas din care ieșea capătul unui sul subțire și îngălbenit, singurul document rămas intact. Bibliotecarul l-a înhățat pe dată și a scuturat cenușa de pe eticheta scorojită. Titlul suna așa: “Secretul pietrei fermecate”. A privit în jur și și-a croit drum printre ruine, ca să-și cerceteze descoperirea.
Secretul pietrei fermecate ieșea la iveală pe masură ce citea. Piatra fermecată era, de fapt, o pietricică, dar avea puteri magice. Orice material care intra în contact cu ea se transforma pe loc în aur! Papirusul preciza că piatra fermecată arată ca alte mii de pietricele care acopereau o anume faleză înalta și izolată. Era deasupra unei plaje înguste, de care Marea Mediterană își izbea valurile cu zgomot. Dar secretul era următorul: adevărata piatră fermecată era caldă la atingere, în timp ce restul pietricelelor erau reci.
Bibliotecarul grăbi pasul spre acea faleză și începu căutările. Știa că trebuie să aibă o metodă de eliminare a pietricelelor obișnuite. Așa că a conceput un plan: de fiecare dată cînd va culege o pietricică rece, o va arunca în mare. I se păru că astfel îi va fi mai ușor să ajungă la piatra caldă, cea fermecată.
Prima zi a petrecut-o, de la răsăritul pînă la apusul soarelui, culegînd pietricelele reci și aruncîndu-le în mare. A lucrat metodic, asigurîndu-se că nu-i scapă nici o piatră. Zilele s-au facut saptămîni, timp în care a împărțit faleza în parcele.
”Acum nu se poate să mai dureze mult. Mai am de lucru două zile, poate trei. În curînd, piatra fermecată va fi a mea!”, și-a zis bibliotecarul pe cînd urca faleza.
A zîmbit și a mai cules o pietricică, aruncînd-o apoi, cu un gest automatizat, în mare, după care  s-a prăbușit ca secerat. Această din urmă pietricică era caldă! Obiceiul bibliotecarului de a arunca pietricelele fără valoare ajunsese atît de bine înrădăcinat, încît atunci cînd a găsit, în cele din urmă neprețuita piatră fermecată, a aruncat-o pe negîndite în mare.
Morala :,,Ca și bătrînul bibliotecar, sîntem toți rodul propriilor noastre obiceiuri. În viață nu ai nevoie decît de încredere, astfel succesul e garantat!”


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *