În satul său. În raionul său

Lucia BacaluSăptămîna trecută, m-a abordat un omulean de prin părțile Nisporenilor – avea o mutră inteligentă, trebuie să recunosc – și m-a întrebat zeflemitor: ”Vreți județe? N-o să vă meargă!”. Am zîmbit și i-am răspuns că nimeni nu ne va întreba pe noi, și nici pe el, dacă să se facă o nouă reformă teritorial-administrativă sau ba. Și nici nu e cazul să ne întrebe. Orice reformă trebuie să reiasă din interese economice. Dacă R. Moldova își permite, la ora actuală, să țină un aparat imens de birocrați, să mențină sute de primării absolut ineficiente, s-o facă.
Deocamdată, pe nimeni nu-i interesează aspectul economic. Mult mai importantă e rînza moldoveanului. Și interesul!
Acel omulean este, cu siguranță, un mare patriot și ține, poate ca nimeni altul, la satul său natal, la raionul în care s-a născut. Dar ce folos? Cum a mers prin noroi și a înghețat în instituțiile publice ani în șir, așa o va face și în continuare. În schimb, satul său, raionul său va fi, vorba vine, ”fruntea”. Cu o școală care seamănă mai mult a mastodont, fără măcar un veceu în interior. Cu un frig în sălile de clasă de-ți trece toată pofta să mai înveți. În schimb, e în satul meu! Cu o casă de cultură imensă, rece ca gheața, unde nimeni nu mai vine de ani de zile. În schimb, e în satul meu! Cu fîntîni în care apa nu e bună nici măcar pentru a o da la viței. În schimb, e în satul meu!
Cu drumuri desfundate pe timp ploios, cu oameni chinuiți, fără salarii decente sau o pensie care să le permită să trăiască. În schimb, e în satul meu! Cu o primărie care așteaptă, lună de lună, bani de la stat, căci bugetul pe care poate să și-l formeze de una singură nu ajunge nici măcar pentru salariul primarului. În schimb, e în satul meu!
Oare de ce nu vrem să ne învățăm să calculăm, să fim mai pragmatici? Decît s-ar cheltui, anual, milioane de lei pentru primării minuscule și raioane la fel de minuscule, care doar toacă bani pentru a se întreține, oare nu ar fi mai cu folos să se investească în drumuri, în apeducte, în sisteme de canalizare? Omul nostru, se vede, nu are nevoie de nimic din toate acestea. Este gata să meargă prin noroi, să înghețe și să se lipsească de cele mai elementare condiții doar ca satul lui, raionul lui să fie în prim-plan: cu o armată de funcționari de tot felul. Dacă e să-l întrebi de ce ar avea nevoie de primărie la poarta casei, sau de consiliu raional la o azvîrlitură de băț, nu va ști ce să răspundă. Principalul e să fie.
Ce-ar face omul nostru dacă, într-o bună zi, n-ar mai avea primărie la poarta casei? Se prăpădește. Și-apoi, de ce să-l conducă străinii? Omul nostru trebuie neapărat să fie condus. Altfel nu se poate. Nu va veni niciodată cu o inițiativă care s-o realizeze ulterior. Omul nostru știe doar să se plîngă pe toți și pe toate, omul nostru știe doar să ceară să i se facă, să i se aducă, să i se dea. Interesant, ar fi de acord acel omulean de prin părțile Nisporenilor să trăiască doar din ceea ce produce la el acasă, să nu se mai ia de la alții ca să nu-l lase pe el să moară de foame? În satul său. În raionul său.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *