FOTO | Ei cu partidele, iar el…

113Iurie Toma, președinte al Organizației teritoriale Ungheni PLDM timp de șase ani, a părăsit formațiunea care l-a consacrat. Declarația a fost făcută de el pe 16 aprilie curent, imediat după ședința Consiliului raional Ungheni.
”Cînd eşti încolţit de ai tăi, intervine imunitatea dată de Dumnezeu şi trebuie să te păzeşti prin diferite metode, trebuie să acţionezi pentru a apăra realizările obţinute cu atîta muncă şi eforturi depuse de noi toţi”, a explicat dînsul, menționînd, totodată că ”decizia de a părăsi PLDM nu are nici o legătură cu ieşirea lui Iurie Leancă şi a altor persoane importante din PLDM. Este una pur proprie, iar la baza ei stau mai multe evenimente, procese şi fenomene negative, care au pătat din belşug formaţiunea, inclusiv la noi în raion, au întunecat minţile unora şi au început să erodeze realizările încă fragile, obţinute cu atîta muncă şi eforturi”.
Iurie Toma a mai spus că nu vrea şi nu-și dorește să se asocieze cu ”leprele politice, cu persoane întîmplătoare, împinse forţat şi accidental în politică, cu profitorii, trădătorii, emigranţi politici şi cei pentru care cetăţenii sînt doar o masă critică pentru a obţine folos şi profituri…”.  În schimb, își dorește să candideze la funcţia de primar al oraşului Ungheni şi de consilier raional. ”Am să numesc principalele motive pentru care am luat această decizie foarte importantă:să continuăm proiectele obţinute până acum; să activăm conform legii; să amplificăm dezvoltarea economică şi socială, a infrastructurii raionului; să reorganizăm serviciile publice astfel, încît acestea să fie pentru cetăţean, dar nu în folosul unor persoane sau grupuri de personae; să aplic experienţa acumulată în aceşti patru ani de guvernare raională pentru binele cetăţenilor”.
În scurt timp, a promis că va da publicității și programul său electoral. ”Ei cu partidele, iar Eu cu Voi, dragi cetăţeni!”, a conchis Iurie Toma, el și președinte al raionului Ungheni.
Imediat a venit cu o declarație și Organizația Teritorială Ungheni a PLDM, prin care a anunțat că a luat act de decizia lui Iurie Toma, care a fost făcută ”la o lună după ce a pierdut în cursa pentru un nou mandate de președinte al OT PLDM Ungheni”. ”Regretăm că unii dintre colegii noștri pun mai presus funcția și puterea decît interesul raionului, al Republicii Moldova, decît activitatea în echipă”, se arată în declarația respectivă.
Vă propunem în continuare o galerie foto de la eveniment. Fotografii de Veronica Gorea.
[wzslider]


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *