VIDEO | Un chimist din Ungheni a fost încătuşat în plină noapte de poliţişti! Află cu ce se ocupa „savantul”

Imagine: provincial.md

Imagine: provincial.md
Imagine: provincial.md

Un laborator de preparare şi desfacere a amfetaminei, condus de 6 persoane a fost depistat de angajații Inspectoratului Național de Investigații în conlucrare cu angajații Procuraturii municipiului Chișinău.
Suspecţii au fost reținuți chiar în locuința care era dotată cu materiale necesare pentru a-şi dezvolta afacerea ilegală.
Gruparea activează de mai bine de un an, iar după ce au fost în vizorul poliției, circa cinci  luni, ofiţerii Direcției antidrog, BPDS „Fulger”, angajații INP și Procuraturii Generale au organizat, în noaptea de 24  spre 25 februarie, curent, o descindere într-o casă din satul Negurenii Vechi, raionul Ungheni, deoarece exista informaţia că acolo se prepară amfetamină.
Aici, poliţiştii au depistat un laborator clandestin de prelucrare şi comercializare a drogurilor. Capul grupului s-a dovedit a fi chiar proprietarul locuinţei, de 26 de ani. Acesta, avînd studii în domeniul chimiei, a procurat precursori din regiunea transnistreană și din farmaciile din ţară. În condiţii casnice, împreună cu membrii grupului, cu vîrstele cuprinse între 21 și 30 de ani, originari din Chișinău, Ungheni, Comrat și Orhei, fabricau amfetamină, pe care o comercializau la preţ de 500 lei pentru un gram, atît în municipiul Chişinău, cît și pe teritoriul țării. De regulă, drogurile erau comercializate tinerilor care frecventează cluburile  de noapte.
Ca rezultat al percheziţiei locuinței, polițiștii au depistat circa 2 kilograme de amfetamină, instalații speciale, aparate și instrumente pentru prepararea drogurilor.
Cantitatea de amfetamină depistată, este estimată pe piaţa neagră, la suma de circa 1 000 000 de lei.
În acest caz a fost iniţiată o cauză penală în baza art. 217/1 al. 4 Codul Penal al RM „Circulaţia ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor în scop de înstrăinare”. Conform legislaţiei în vigoare persoanele culpabile de comiterea unei asemenea infracţiuni se pedepsesc cu închisoare de la 7 la 15 ani.

Sursa: provincial.md / Diana Munteanu


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *