Toate femeile sînt frumoase… întotdeauna

Imagine: facebook

Imagine: facebook
Imagine: facebook

”Femeile sînt întotdeauna frumoase” – acesta a fost genericul unui concurs de frumusețe, organizat la Centrul de sprijin al copiilor și tinerilor cu dizabilități și al familiilor lor ”Dorința” din Călărași. Concurentele nu au fost altcineva decît beneficiarele centrului.
Opt domnișoare curajoase, cu vîrsta cuprinsă între 16 și 20 de ani, au demonstrat că sînt și frumoase, și au o mulțime de abilități. Ele au avut de trecut cinci probe, care le-au scos în evidență cele mai frumoase calități ale lor.
La ”Prezentare” și ”Tema pentru acasă” au dat dovadă de imaginație, la proba de inteligență au demonstrat că au cunoștințe bune în diverse domenii, la prezentarea ținutei și-au demonstrat frumusețea, iar la proba culinară – abilitățile de bune gospodine.
”La început, participantele la concurs au avut foarte mari emoții. Le era teamă că nu se vor descurca. Dar, după ce concursul a luat sfîrșit, m-au întrebat cînd vom mai organiza astfel de evenimente”, povestește Mariana Stratan, persoană de suport al grupului de autoreprezentanți.
Cu toții au rămas mulțumiți: și concurentele, și oaspeții – reprezentanți ai Asociației Keystone Moldova, și juriul. Participantele la concurs s-au ales doar cu cuvinte de laudă, au avut parte de aplauze, diplome și cadouri. Fiecare dintre ele au obținut cîte un titlu: Miss Inteligență, Miss Gingășie, Miss Frumusețe, Miss Talent, Miss Primăvară, Miss Dibăcie, Miss Tandrețe, Miss Finețe.
Potrivit Marianei Stratan, este primul concurs de acest gen, organizat la Centrul ”Dorința”, dar nu și ultimul. Se dorește, pe viitor, să fie organizat un asemenea concurs și pentru tinerii beneficiari, mai ales că astfel de activități, susține specialista, sînt foarte benefice pentru persoanele cu dizabilități, căci le ajută să se integreze mai ușor în societate.  ”Eu îi văd cum se implică, cum își dau interesul, cum luptă pentru viitorul lor”, face o remarcă Mariana Stratan.
Centrul ”Dorința” activează la Călărași de mai bine de zece ani, avînd ca scop integrarea în societate a copiilor și tinerilor cu handicap fizic. La moment, aici vin zilnic aproximativ 50 de beneficiari.[wzslider]
Foto: Asociația Dorința Călărași pe Facebook


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *