Politica pe facebook. Lipsă de comunicare sau lipsă de transparență

uzdrisCine credea că Ungheniul este o provincie unde perspectivele sînt mai minore decît în capitală și oamenii nu beneficiază de aceleași comodități ca în Chișinău, se înșela amarnic. Ultimele evoluții din Organizația Teritorială a PLDM Ungheni ne demonstrează că și aici spiritele politice sînt foarte încinse.
Citeam că președintele raionului, Iurie Toma, el și șeful liberal-democraților din raion, a fost dat într-o parte de la
cîrma Organizației Teritoriale a PLDM. În locul său a fost ales Oleg Belbas. Nimic deosebit la prima vedere. Într-un partid care se crede și se vrea democratic astfel de procese au loc fără mari bătălii și fără mari „vărsări de sînge”. În cazul Republicii Moldova,  se merge foarte des pe varianta „vărsări de salivă și spume”. Deci, spuneam că nimic deosebit nu s-a întîmplat, e un process firesc, doar că ceea ce a urmat mi-a demonstrat, pentru a nu știu cîta oară, că „prostia este molipsitoare”.
Cei doi fruntași ai PLDM-ului din raionul Ungheni se pare că s-au luat la întrecere pe facebook, aducînd aluzii unul la postarea celuilalt. Sigur, au făcut-o destul de subtil, prin diverse citate. Și totuși…
Spuneam că „prostia este molipsitoare”, deoarece acest teatru al absurdului l-am urmărit anterior, timp de cîteva săptămîni, între Vlad Filat și Iurie Leancă, pînă a crăpat bășica pe nume „nemulțimire și ambiție”.
Sînt interesat de fenomenul pe nume „politică” de foarte mult timp, încă de pe vremea cînd nu prea înțelegeam ce înseamnă un partid. Urmăream, însă, declarațiile înflăcărate ale celor care apăreau la televizor sau vorbeau la radio.
Dar să revin la Filat și Leancă. După ce s-a produs ruptura, aflăm că cei doi aveau deficiențe în comunicare, adică nu prea discutau între ei și, implicit, aveau puncte de vedere divergente. În același timp, și unul, și altul, au recunoscut faptul că au votat aceleași decizii și au acceptat situația care s-a creat.
Revin la raionul Ungheni. Consider că nu este nimic ieșit din comun să existe animozități între oameni, consider că nu s-au împărțit unele „beneficii” ale guvernării, admit și crearea unor grupuri sau grupulețe în partid, dar nu admit că într-o localitate aflată la cîțiva metri de Uniunea Europeană, membrii unui partid pro-european și democratic să scrie „romane” pe facebook.
Acest tip de politică mă duce cu gîndul la un singur lucru: probabil, unele persoane nu au idee pe ce lume trăiesc. În satele noastre pline de noroi, fără apă și canalizare, aprope pustiite de nenumăratele valuri de imigrare, oamenii nu au timp și nici idee cum să citească pe facebook romanele născute din animozitățile partinice. Ei vor bunăstare și stabilitate. Simplu.
În curînd, vin alegerile locale. Sfatul meu este să strîngeți rîndurile, să lăsați ”literatura” și să vă apucați de treabă. În caz contrar, ciuma cu stea în frunte va veni în fiecare localitate și o va acapara. Iată atunci o să aveți timp berechet să tot scrieți… „Romanul prostiei noastre”. Poate pe facebook sau poate pe alt suport.
Constantin Uzdriș


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *