Un început cu sfîrșit reușit

În fotografie: Fosta școală de la Blindești

În fotografie: Fosta școală de la Blindești
În fotografie: Fosta școală de la Blindești

Nu mai au școală în sat. A rămas, însă, clădirea. Chiar dacă e un edificiu mic, ar fi păcat să rămînă de izbeliște sau să o ia un străin pentru cine știe ce scopuri. Probabil, așa s-au gîndit locuitorii satului Blindești, cînd au decis să organizeze o adunare generală, ca să decidă soarta acestei clădiri.
Potrivit părintelui Evstratie Jomir, parohul bisericii locale, au pus ochiul pe acest edificiu  reprezentanții altei confesiuni religioase. ”Vor să intre în comunitatea noastră creștină. Dacă vor intra, nu-i vom mai putea scoate”, a accentuat dînsul. Anume din acest motiv, au și organizat adunarea. S-a întîmplat la 1 februarie, fiind invitat și primarul Vasile Casian.
Chiar de la bun început, edilul a adus la cunoștința celor prezenți ce activități promite că va desfășura organizația care solicită clădirea fostei școli: un centru de adaptare socială pentru femei, o cantină socială, promovarea unui mod sănătos de viață.
A urmat replica parohului bisericii, care a vorbit despre intențiile sale cu privire la acest edificiu. Își dorește aici un centru pentru persoanele în etate, o cantină socială și chiar o sală de forță.
Planuri frumoase și de o parte, și de cealaltă. Totuși… ”Biserica va fi un garant că acest edificiu va rămîne al statului.
În cazul în care situația demografică se va ameliora, ar putea fi reorganizat imediat în școală, ceea ce nu am putea spune că se va întîmpla dacă va fi cedat unor organizații străine”, a venit cu argumentele sale părinteasa Silvia Jomir.
Nu a rămas indiferent nici fostul director de școală, Stanislav Furtună. ”Văd tineri care se întorc în sat, văd că se nasc copii. Poate, într-o bună zi, vom avea din nou nevoie de școală”, a menționat dînsul.
Păreri au fost multe, dar toate în favoarea păstrării edificiului. ”Eu am știut că așa va fi. Salut intenția părintelui Evstratie de a crea aici anumite servicii sociale”, a declarat, la final, primarul Vasile Casian. Dînsul a dat asigurări că acest edificiu va rămîne în gestiunea primăriei, dar că biserica este binevenită să contribuie la activitățile sociale ce vor fi organizate aici.
În prezent, satul Blindești are o populație de circa 600 de locuitori. Școala a funcționat aici pînă la 31 august 2014, cînd elevii au fost transferați la Liceul din Sculeni.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *