Un model pentru toată republica

CCI Ungheni
Sursa: turism.ungheni.md

CCI Ungheni
Sursa: turism.ungheni.md

Filiala Ungheni a Camerei de Comerț și Industrie (CCI) poate fi un prototip și un exemplu demn de urmat pentru toate celelalte filiale din Republica Moldova. Această declarație a fost făcută de către președintele CCI, Valeriu Lazăr, în cadrul festivității de totalizare a activității filialei Ungheni, la finele anului trecut. Dînsul a explicat și de ce: ”Întotdeauna ați fost inovativi, ați asigurat continuitatea proiectelor și ideilor bune”. Nici nu e de mirare, căci, potrivit oficialului, aici, la Ungheni, există și anumite avantaje: ”Sînteți la frontiera cu Uniunea Europeană, cu NATO, la frontiera dintre civilizații”.
Dar lucrul cel mai important, constatat de conducerea de la Chișinău, este faptul că aici a fost  asigurat ”un micro-model de interacțiune și de colaborare”. Valeriu Lazăr a spus că acest model va fi replicat și dezvoltat la nivel național. ”Se știe că Ungheniul a generat nu doar proiecte, ci și scheletul administrației Camerei de Comerț și Industrie. Ați propulsat în structura națională oameni foarte buni, bine pregătiți. Mizăm și în continuare pe Ungheni, căci filiala Ungheni este un pilon foarte important în tot ceea numim noi sistemul cameral”, a menționat dînsul.
În altă ordine de idei, președintele CCI a menționat că, la ora actuală, sarcina principală a instituției respective este ”să aducă la urechile politicienilor, ale autorităților de toate nivelurile ce își dorește mediul de afaceri”, căci ”antreprenorii sînt forța motrice, sînt talpa țării într-o economie de piață”.
”Noi avem o singură luptă – lupta pentru dezvoltare. Asta înseamnă să comunicăm, să fim deschiși, inovativi în tot ceea ce facem”, a mai spus dînsul, avertizînd că ”greul abia începe, căci avem în față o perioadă în care vom înțelege ce înseamnă în practică integrarea europeană, ce înseamnă reforme pe care le-am tot amînat. De regulă, reformele amînate costă mai scump”. Oricum, R. Moldova are în acest sens un avantaj. ”Avem o oportunitate unică să preluăm din lecția învățată de România. Este un lucru de neprețuit să ai posibilitatea să înveți de la prieteni”, a declarat, la final, Valeriu Lazăr.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *