Un alt centru pentru persoanele cu dizabilități?

Imagine simbol: www.ebihoreanul.ro

Imagine simbol: www.ebihoreanul.ro
Imagine simbol: www.ebihoreanul.ro

Orașul Ungheni s-ar putea alege cu încă o instituție destinată persoanelor cu dizabilități. De data aceasta, pentru cele ce au trecut de vîrsta de 30 de ani. Propunerea de a deschide o asemenea instituție, chiar dacă implică eforturi mari, inclusiv financiare, a fost enunțată de către primarul Alexandru Ambros în cadrul unei întîlniri cu beneficiarii Centrului ”Casa pentru toți”, dedicată Zilei internaționale a persoanelor cu dizabilități.
”Anii trec și, din păcate, o bună parte dintre copiii și tineriii actuali cu nevoie speciale, care frecventează  acest centru, mîine vor rămîne în afară. De aceea trebuie să ne gîndim la o extindere”, a spus dînsul, după care a adăugat: ”Nu avem la dispoziție prea mult timp, căci aceste persoane, care au fost cîndva copii, acum sînt adolescenți, iar degrabă vor fi oameni maturi”.
”Este o idee foarte bună și actuală”, a accentuat, la rîndul ei, Maria Calchei, președinta AO ”Sprijin și speranță”, cea care a muncit mult ca actualul centru pentru copii și tineri cu dizabilități să fie deschis la Ungheni. În prezent, de serviciile acestuia beneficiază doar persoane cu vîrsta pînă la 30 de ani. ”Persoanele cu nevoie speciale vor să fie utile pentru societate și nu ar fi normal ca viața lor să se termine la 30 de ani, iar ele să se închidă în casă, așa cum a fost pînă a veni la noi, la ”Casa pentru toți”, a mai spus dînsa.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *