Miracolul s-a întîmplat! Soare, bucurie și o realizare frumoasă

În zi de vineri, pe 17 octombrie, curtea grădiniței din satul Mănoilești s-a umplut de lume. Pînă și soarele a fost mai generos, dorind parcă să vadă ce se întîmplă acolo. Copii, educatori, părinți, oficialități și mai mari, și mai mici – cu toții au venit la un tîrg, organizat aici în premieră. Imboldul a fost dat, cum se întîmplă de multe ori, de directoarea instituției, Nicoleta Diaconu. Dar ce poți face, dacă nu ai o echipă pe măsură? Nu e și cazul dînsei. ”Doar le-am spus să organizăm o mică sărbătoare și uitați-vă ce-a ieșit”, a făcut o remarcă directoarea. Mese umplute cu toate bunătățurile: prăjituri, legume, fructe, dar și obiecte confecționate de mînă, de o valoare inestimabilă. Copii veseli, îmbrăcați de sărbătoare. Părinți fericiți și educatoare satisfăcute – iată ce a ieșit! ”Ar fi fost păcat ca aceste lucruri frumoase, făcute de dumneavoastră, să fie umbrite de o zi ploioasă”, li s-a adresat celor prezenți Raisa Apolschi, deputată în Parlament, care a ajuns, în acea zi, și la grădinița din Mănoilești. Dînsa nu și-a ascuns nici un pic emoțiile. ”Cele văzute aici mă conving încă o dată să sîntem oameni harnici și gospodari. Chiar sînt emoționată pînă la lacrimi. Sînt mîndră că am onoarea să fiu aici, între voi”, a recunoscut deputata. Ea, ca de altfel toți oaspeții, și-a achiziționat prăjituri de tot felul, făcute de mîinile iscusite ale gospodinelor din Mănoilești. Suma adunată la final a fost una consistentă – 4060 de lei.”E o contribuție substanțială la proiectul pe care vrem să-l realizăm în lunile ce urmează, ”Miracol de sărbătoare”, finanțat în parte de către Fundația Comunitară Ungheni”, a subliniat Nicoleta Diaconu. Un miracol, de altfel, a fost și tîrgul de vinerea trecută, un miracol va fi, cu siguranță, și ceea ce va realiza grădinița în lunile ce urmează. A mai rămas o mică parte din curtea instituției mai puțin amenajată. Iată că, în scurt timp, și aici va apărea un colțișor de relaxare. În plus, grădinița se va alege cu 25 de costume pentru spectacolele teatralizate, organizate aici în permanență. Și asta, grație proiectului ”Mască, mască, cine ești?”, finanțat și acesta de către Fundația Comunitară Ungheni. ”Bravo, la mai mult și la mai mare!”, atît a dorit să spună primarul de Mănoilești, Grigore Popa, iar prin aceste cuvinte a zis, de fapt, totul: că aici se muncește cu adevărat, că se scriu proiecte, că se atrag investiții pentru binele copiilor și a sătenilor în general. ”Munca voastră nu e în van”, a subliniat și directorul gimnaziului din localitate, Sergiu Andrușca. La ora actuală, grădinița din Mănoilești numără 145 de copii.

În fotografie: La tîrgul de la grădinița din Mănoilești

În zi de vineri, pe 17 octombrie, curtea grădiniței din satul Mănoilești s-a umplut de lume. Pînă și soarele a fost mai generos, dorind parcă să vadă ce se întîmplă acolo.
Copii, educatori, părinți, oficialități și mai mari, și mai mici – cu toții au venit la un tîrg, organizat aici în premieră.
Imboldul a fost dat, cum se întîmplă de multe ori, de directoarea instituției, Nicoleta Diaconu. Dar ce poți face, dacă nu ai o echipă pe măsură?
Nu e și cazul dînsei. ”Doar le-am spus să organizăm o mică sărbătoare și uitați-vă ce-a ieșit”, a făcut o remarcă directoarea.
Mese umplute cu toate bunătățurile: prăjituri, legume, fructe, dar și obiecte confecționate de mînă, de o valoare inestimabilă. Copii veseli, îmbrăcați de sărbătoare. Părinți fericiți și educatoare satisfăcute – iată ce a ieșit!
”Ar fi fost păcat ca aceste lucruri frumoase, făcute de dumneavoastră, să fie umbrite de o zi ploioasă”, li s-a adresat celor prezenți Raisa Apolschi, deputată în Parlament, care a ajuns, în acea zi, și la grădinița din Mănoilești. Dînsa nu și-a ascuns nici un pic emoțiile. ”Cele văzute aici mă conving încă o dată să sîntem oameni harnici și gospodari. Chiar sînt emoționată pînă la lacrimi. Sînt mîndră că am onoarea să fiu aici, între voi”, a recunoscut deputata. Ea, ca de altfel toți oaspeții, și-a achiziționat prăjituri de tot felul, făcute de mîinile iscusite ale gospodinelor din Mănoilești.
Suma adunată la final a fost una consistentă – 4060 de lei.”E o contribuție substanțială la proiectul pe care vrem să-l realizăm în lunile ce urmează, ”Miracol de sărbătoare”, finanțat în parte de către Fundația Comunitară Ungheni”, a subliniat Nicoleta Diaconu. Un miracol, de altfel, a fost și tîrgul de vinerea trecută, un miracol va fi, cu siguranță, și ceea ce va realiza grădinița în lunile ce urmează. A mai rămas o mică parte din curtea instituției mai puțin amenajată. Iată că, în scurt timp, și aici va apărea un colțișor de relaxare.
În plus, grădinița se va alege cu 25 de costume pentru spectacolele teatralizate, organizate aici în permanență. Și asta, grație proiectului ”Mască, mască, cine ești?”, finanțat și acesta de către Fundația Comunitară Ungheni.
”Bravo, la mai mult și la mai mare!”, atît a dorit să spună primarul de Mănoilești, Grigore Popa, iar prin aceste cuvinte a zis, de fapt, totul: că aici se muncește cu adevărat, că se scriu proiecte, că se atrag investiții pentru binele copiilor și a sătenilor în general.  ”Munca voastră nu e în van”, a subliniat și directorul gimnaziului din localitate, Sergiu Andrușca.
La ora actuală, grădinița din Mănoilești numără 145 de copii.

📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *