Au ce arăta, au cu ce se lăuda

raionul Ungheni
Sursa: panoramio.com

Ungheni, Bușila, Cetireni, Pîrlița – sînt localitățile din raionul Ungheni care pretind la titlul de „Autoritatea cu cea mai bună practică”. Îl vor obține sau nu, vor decide experții. Echipa Programului Bunelor Practici ale Autorităţilor Publice Locale din cadrul IDIS ”Viitorul” s-a deplasat, pe 22 iulie, în teritoriu, ca să ia cunoștință de succesele obținute de aceste localități în anul precedent.
Bușila. La gimnaziul din sat a fost instalată o centrală termică pe bază de biomasă, astfel fiind diminuate cheltuielile pentru sursele energetice cu pînă la 30%. Totodată, au fost îmbunătățite semnificativ condiţiile de studiu și activitate pentru cei 230 de elevi, dar şi pentru personalul didactic.    Costul total al proiectului respectiv este de 1 milion 200 mii lei.
Pîrlița. Două proiecte importante au fost implementate aici. Este vorba de  instalarea a 75 de corpuri ecologice de iluminat stradal pe o porțiune de șase kilometri, de acest serviciu beneficiind circa 4 mii de locuitori. Proiectul are o valoare de 280 mii de lei, bani oferiţi de PNUD şi de locuitori.
Al doilea proiect se referă la asfaltarea unei porţiuni de 1,978 km de drum, care a fost dată în exploatare chiar recent, pe 7 iulie. „Ne mîndrim cu acest drum, iar locuitorii chiar glumesc că Europa a venit la noi. Această realizare chiar este o bucurie pentru toată comunitatea”, le-a spus experților primarul Ion Bejan. Costul proiectului respectiv a fost de 8392,10 mii lei, bani oferiți de Agenția de Dezvoltare Regională Centru, din Fondul Național de Dezvoltare Regională, dar și din contribuția comunității (150 mii de lei).
Cetireni. Și aici are cu ce se lăuda administraţia publică locală –  cu Planul Urbanistic General al satului, valabil pînă în 2020, dar și cu proiectul tehnic pentru construcţia unei porţiuni de drum de 1,5 km. “Acest  plan va contribui la o dezvoltare durabilă, înţelegere între locuitori, atragerea investiţiilor, crearea locurilor de muncă şi creşterea bugetului local”, a afirmat Ana Dicusar, primarul de Cetireni. Elaborarea lui a costat 452 800 lei.
Ungheni. Dacă doriți să vedeți cele mai europene străzi din R. Moldova, veniți la Ungheni. E concluzia echipei IDIS ”Viitorul”. Anul trecut, au fost renovaţi capital 1,52 km de stradă şi 2,5 km de trotuare, au fost create 5 parcări publice cu 180 de locuri  şi amenajaţi 6 000 m.p. de spaţii verzi, fiind creat astfel un confort, apreciat și de conducătorii auto, și de pietoni. Pentru toate acestea s-au cheltuit 10 milioane de lei, oferiţi de către FISM şi primăria locală.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *