Vuiet de motoare de Duminica Mare

În fotografie: Competiţia e în toi

În fotografie: Competiţia e în toi
În fotografie: Competiţia e în toi

Coincidenţă frumoasă la Călăraşi. De Ziua oraşului, marcată de Duminica Mare, la Călăraşi s-a desfăşurat şi prima etapă a Campionatului Republicii Moldova de motocross,  organizat de Federația de Motosport și primăria orașului Călărași.
“Sîntem foarte bucuroși că putem să organizăm o asemenea competiție, mai ales într-o zi atît de importantă pentru noi”, a menţionat primarul Nicolae Melnic.
În ciuda căldurii de afară, sute de oameni au fost prezenți la competiţii, ei arătîndu-se încîntați de cele văzute. „Mă simt mîndru că am ocazia să urmăresc întrecerile la un astfel de sport, mai puţin  obișnuit pentru noi, chiar aici, la Călărași. Sînt foarte impresionat, pentru că așa ceva nu vezi în fiecare zi. Este un sport foarte frumos, iar adrenalina e la maximum”, a declarat Ștefan Damian, un fan împătimit a motocrosului.
Cupele primei etape au fost cucerite de Ștefan Jelescu, Igor Railean, Danil Zbrițchi, Alexandru Antipov, Vadim Mocan. Ei sînt învingătorii la cele cinci clase.
Menționăm că pe acest traseu de la Călăraşi s-a desfășurat deja a doua competiție, iar la toamnă este preconizată o a treia.
Alexandru Trifan,
student stagiar


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *