Cine şi cînd va merge liber în Europa

Lucia BacaluDecizie istorică la Strasbourg! Fără vize în Europa! Exclamări de genul acesta au fost o mulţime în ziua cînd Parlamentul European, reunit în plen la Strasbourg, a decis abolirea vizelor pentru cetăţenii Republicii Moldova. Au fost asemenea exclamaţii şi în zilele următoare. Mai sînt şi acum.
Mulţi dintre colegi au ieşit imediat în stradă să întrebe poporul ce gîndeşte despre acest eveniment. Nimic nou şi… nimic interesant. Cum să nu saluţi o asemenea decizie? Trebuie să nu ai minte deloc să zici că nu e bine să fii liber să mergi oriunde şi oricînd. Poporul nostru mioritic, însă, nu s-a dezminţit nici de data aceasta. A înţeles imediat că e momentul să se înceapă iar a  suspina şi a plînge de milă: “De mers am merge în Europa, dar pe ce bani?”.
Mie personal, asemenea “miorlăieli” îmi amintesc de “Povestea unui om leneş” de Ion Creangă cu vestita lui frază: “Da-s înmuiaţi posmagii?”. Mai ţineţi minte ce-a păţit omul?
Dar să revin la ziua cu decizia istorică. Oamenii, şi cei care au bani, şi cei care se plîng că nu-i au, şi-au căutat de treabă. Nu mai cred în nimic. Vă spun şi de ce. Acum cîţiva ani, cu acelaşi  entuziasm, s-a vorbit despre semnarea unui acord privind permisele de mic trafic la frontieră. Ce mai veselie era!
Duşul care i-a răcorit a venit repede. După acel acord, am tot aşteptat şi am tot aşteptat să se înceapă eliberearea permiselor. Apoi, am tot aşteptat şi am tot aşteptat la porţile Biroului consular din Ungheni să depunem actele necesare pentru a obţine acel permis.
Voi spune din experienţa proprie: am făcut trei tentative de a obţine permisul mult rîvnit şi toate trei au eşuat. Prima oară, în momentul în care am încercat să păşesc pragul Biroului consular, am auzit un ţipăt ca din gură de şarpe. Doamna de la ghişeu m-a atenţionat, utilizîndu-şi la maximum decibelii, că trebuie, mai întîi, să mă înscriu într-o listă şi să intru aici cînd îmi va veni rîndul.
La a doua tentativă iarăşi am fost dată afară, după ce solicitasem cererea pe care trebuia s-o completez. Îmi amintesc foarte bine: ploua afară, iar un domn bine făcut îmi ceruse să aştept sub ploaie ca, peste cîteva clipe, să-mi întindă printre gratii cererea. A treia oară am dat iarăşi peste o coadă imensă la Biroul consular şi nu am mai vrut să-mi încerc norocul.
Sigur, acum nu va mai fi ca în cazul permiselor de mic trafic la frontieră. Şi totuşi, vorba ceea: cine s-a fript cu borş, suflă şi în iaurt.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *