Miroase urît de la noi, dar pute bine şi de la ei, dom’le

Constantin UzdrișPeste 300 de patrupezi de rasă pură din 14 ţări au intrat în lupta pentru titlul de campion internaţional la concursul desfăşurat la Moldexpo, săptămîna trecută. E o ştire interesantă!
Printre membrii juriului s-a numărat şi prinţul Filipinelor, Augusto Benedicto Santos al treilea, care s-a aflat deja pentru a doua oară în ţara noastră.
Despre altceva însă voi vorbi. La final de săptămînă, am tot văzut, în jurul pavilionului de la Moldexpo, oameni şi oameni sau, cum spune bunica mea, lume de pe lume. Afară sfîrîiau grătarele, astfel că mirosul ademenitor nu m-a putut lăsa indifferent. Am mers şi eu să văd ce se întîmplă. Folosindu-mă de legitimaţia de jurnalist, am intrat în interior. Acolo – patrupezi de toate dimensiunile şi culorile, nemaivorbind de rase. Fiecare animăluţ era pieptănat, giugiulit şi alintat de către stăpînul său. Nu puteam să nu rămîn impresionat de priveliştea din interior.
Mi-am zis atunci: “Iată că şi ai noştri pot organiza un eveniment de talie INTERNAŢIONALĂ!”.
Altele au fost emoţiile a doua zi dimineaţa, cînd am trecut pe acolo. În ochi mi-au “sărit” cîteva plăcuţe cu avertismente scrise în limba română şi rusă: “Nu călcaţi pe gazoane! Amendă – 250 lei”. Mă uit în jur. E iarnă, e zăpadă. Gazoanele… ia-le de unde nu-s.
Apropo de zăpadă. Biata zăpadă! Covorul alb, care îţi lua ochii în zilele cu soare, s-a umplut de pete maro, galbene şi galben verzui. Da, aţi ghicit, toţi căţeii, mari şi mici, frumoşi şi mai puţin frumoşi, şi-au făcut nevoile în curtea Centrului Expoziţional Moldexpo.
Un fel de haos moldovenesc cu iz de festivitate internaţională.
Ne merităm soarta!
În nici o ţară din lume, de unde au venit oaspeţii cu prietenii lor patrupezi de rasă, nimeni nu şi-ar fi permis să facă ceea ce a făcut la Chişinău. Acolo, la ei, nu cred că şi-ar fi permis să-şi plimbe animalele fără a avea un făraş şi un săculeţ în mînă, pentru a aduna „bogăţiile” lăsate pe alături de căţei. Şi gazdele, dar poate în primul rînd gazdele, şi-au scos „jigodiile” să se uşureze prin curte la Moldexpo. Moldoveni cu animale de „elită”! Îi poţi auzi prin curţile blocurilor indignîndu-se şi cerînd ca maidanezii să fie ucişi sau sterilizaţi că, vezi Doamne, se uşurează peste tot şi ţi se face greaţă să mergi pe drum. Deci, în curtea blocului ţi se face greaţă de treaba maidanezului, iar în curte la Moldexpo e ceva normal ca patupezii lor să-şi facă nestingherit treburile.
Dacă acest lucru s-ar întîmpla într-o ţară europeană, stăpînul „jivinei” ar primi o amendă echivalentul căreia ar fi suficient pentru a cumpăra pungi şi făraşe pentru toată viaţa lui şi a „jigodiei” sale de rasă.
Trebuie să spun că organizatorii au amenajat un loc special unde participanţii la acel campionat internaţional să-şi ducă animalele la „veceu”, dar… Afară e altceva.
Toată lumea ştie că sîntem săraci, că nu avem infrastructură, că ne merităm soarta şi aşa mai departe. Acest concurs m-a convins încă o dată că, de fapt, oamenii te percep şi te tratează aşa cum le permiţi tu. E simplu de tot. Ce ne mai place să ne lăudăm că sîntem buni la suflet, ospitalieri şi generoşi. Mai ales, cînd nu e cazul.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *