Testare gratis a glicemiei de Ziua mondială a diabetului

Imagine simbol: doctorulzilei.ro

Imagine simbol: doctorulzilei.ro
Imagine simbol: doctorulzilei.ro

Cu ocazia Zilei mondiale a diabetului, marcată la 14 noiembrie, unghenenilor li s-a oferit şansa  să-şi testeze gratuit glicemia în sînge.
“Am avut o sută de teste şi le-am epuizat pe toate”, a declarat Mihai Serbianu, şeful Secţiei Consultative a Spitalului Raional. Potrivit dînsului, din cele 100 de persoane testate, 19 au avut un nivel sporit al glicemiei în sînge. Toţi au beneficiat pe loc de recomandări ale medicului endocrinolog. “Nu e neapărat ca persoanele respective să fi avut diabet, de vină ar fi putut fi un eventual stres sau o activitate mai intensă în zilele premergătoare”, a explicat Mihai Serbianu. Urmează ca medicii specialişti să-şi spună verdictul, dar numai după un examen medical mai minuţios.
Unghenenilor le-a plăcut această modalitate de organizare. Mulţi dintre ei au motivat prin faptul că nu trebuie să stea mult timp la coadă. “Ştiam de această testare şi azi am venit special ca să-mi verific glicemia, chiar dacă ştiu că nu am probleme de acest gen”, ne-a spus Nina Sajina, o vîrstnică din Ungheni.
Şi Mariana Lungu, o tînăra ungheneancă, a rămas satisfăcută de oferta medicilor din Ungheni. Dînsa a recunoscut că nu ştia despre Campania respectivă, dar, fiind în treacăt, nu a putut să rateze şansa de a-şi testa glicemia. “Sînt un pic îngrijorată, glicemia e puţin ridicată, peste normă”, ne-a spus după ce a aflat rezultatul şi imediat s-a îndreptat spre medicul specialist. “Printre semnele şi simptomele diabetului zaharat se numără, pe lîngă creşterea anormală a nivelului zahărului în sînge, şi: setea exagerată, urinările dese, slăbiciunile, dereglarea vederii”,  face expliaţiile de rigoare Anastasia Babiuc, medic endocrinolog la Spitalul raional. Potrivit dînsei, în ultimii ani se atestă o creştere a numărului persoanelor din grupa de risc a diabetului zaharat şi, implicit, a bolnavilor de diabet, atît în republică, cît şi în raionul Ungheni. “Dacă, pînă nu demult, anual, la Ungheni, erau luate în evidenţă 50-60 de persoane, în 2012 au fost depistate primar 208 de persoane”, accentuează dînsa. Timp de aproape 13 ani, numărul bolnavilor de diabet zaharat la Ungheni a crescut mai bine de două ori. Dacă în anul 2000 erau în evidenţă 767 de bolnavi, în 2013 – sînt deja 1780, inclusiv 450 dependenţi de insulină.
De notat că din in grupa de risc fac aprte persoanele cu hipertensiune arterială, hepatite, dermatite, boli de rinichi, boli cardiovasculare, dar şi rudele persoanelor cu diabet zaharat.
Chiar dacă diabetul zaharat nu se tratează, depistarea precoce a acestuia şi tratamentul corect, inclusiv susţinerea glicemiei în limitele normei, fac să fie prevenite complicaţiile, astfel ca omul să aibă o viaţă lungă.
UNGHENI | Natalia Junghietu


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *