Cele mai curate sate nisporenene au fost premiate

concursul ”Cea mai modernă, salubră și amenajată localitate”

concursul ”Cea mai modernă, salubră și amenajată localitate”
Imagine simbol: infoedinet.md

Știați că cele mai curate și amenajate localități nisporenene sînt Cristești, Boldurești, Bălăurești, Iurceni și Zberoaia? Doar cinci primării din 23 s-au învrednicit de aceste calificative, după ce au participat la concursul ”Cea mai modernă, salubră și amenajată localitate”, lansat de Consiliul raional Nisporeni deja al cincilea an consecutiv. Rezulatatele finale au fost făcute publice pe 27 octombrie, la sărbătoarea ”Toamna de aur”.
Stabilirea învingătorilor nu a fost ușoară, susține, Grigore Florea, secretarul comisiei de evaluare. ”Am mers în fiecare localitate în parte, am ţinut cont de Regulamentul concursului, care prevedea vreo 20 de criterii”, a declarat dînsul, dînd asigurări că ”totul a fost la modul cel mai serios și transparent”. Fondul de premiere a constituit în acest an 16 mii de lei.
Și totuși, prin ce au reușit să se afirme satele nominalizate?
Potrivit primarului de Cristești, Alexei Secrieru, localitatea sa ”a luptat” cu gunoiștile formate la nimereală pînă anul trecut și, în sfîrșit, a obținut victorie. ”Numai la Cristești veți vedea un sistem bine pus la punct de colectare a gunoiului”, a declarat dînsul cu satisfacție. În sat sînt instalate 20 de platforme cu 60 de containere pentru gunoi. A fost achiziţionată și o autospecială de colectare și transportare a gunoiului la poligon. Iată că de aproape un an, în sat a fost stabilită o taxă locală, de 4 lei per cap de locuitor, pentru evacuarea deșeurilor. ”La noi totul merge ca pe roate și avem toate atributele de salubrizare”, a ținut să se laude Alexei Secrieru. Nu în zădar, premiul mare, în valoare de 5000 lei, a venit anume aici. De altfel, primăria Cristești a devenit învingătoare deja al doilea an consecutiv.
Locul doi și un premiu de 4000 de lei a obținut primăria Boldurești. Fiind întrebat pentru ce merite localitatea se numără printre cele mai curate și amenajate în raion, primarul Vasile Miron a declarat: ”S-a făcut curățenie în sat, a fost finalizat cu succes proiectul de aprovizionare cu apă potabilă”, după care a continuat: ”Poate nu e mult, dar, în comparație cu alte sate, e mai bine”. Edilul boldureștean a dat asigurări că va continua acțiunile de salubrizare și amenajare a satului, mai ales că, susține dînsul, inițiativele bune sînt acceptate de săteni cu entuziasm. Potrivit lui, la Boldurești, pînă la finele anului curent, vor începe lucrările de amenajare a unui parc, proiectul fiind finanțat de către Fondul Ecologic, Consiliul raional Nisporeni, dar și cel local.
Vestea că satul Bălăurești a ocupat poziția a treia în concurs a fost primită la primăria din localitate cu bucurie. ”La noi oamenii știu a păstra curățenia și chiar participă la acțiunile de salubrizare de fiecare dată cînd sînt organizate”, a ținut să sublinieze Ana Găină, secretarul consiliului local. Dînsa a mai spus că asemenea concursuri sînt binevenite, deoarece reprezintă adevărate stimulente atît pentru administrația locală, cît și pentru comunitate. Primăria Bălăurești a primit un premiu de 3000 de lei.
Chiar dacă au ocupat pozițiile patru și cinci, beneficiind de cîte un premiu de 2000 de lei, atît primarul de Iurceni, Gheorghe Saracovici, cît și de Zberoaia, Damian Pîrlici, s-au arătat satisfăcuți de rezultatele obținute, menționînd că la anul vor depune toate eforturile pentru a se prezenta cît mai bine în concurs şi a se număra printre lideri.
Primarii celor cinci localităţi au declarat pentru „Expresul” că vor utiliza premiile cîștigate pentru salubrizarea și amenajarea în continuare a localităților lor.
NISPORENI | Ina Landa


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *