Tariful apei din orașul Ungheni printre cel mai mic din republică

Imagine: libertatea.ro

Imagine: libertatea.ro
Imagine: libertatea.ro

De la 1 august 2013 locuitorii orașului Ungheni vor achita 5 lei și 84 bani pentru un metru cub de apă, cu 84 bani mai mult. O decizie în acest sens a fost aprobată la ședința Consiliului Orășenesc din data de 26 iulie curent.
Chiar dacă au fost operate majorări, tariful apei în orașul Ungheni rămîne a fi unul dintre cel mai mic din întreaga republică, după orașul Șoldănești unde tariful este cu 44 de bani mai mic, constituind 5 lei și 40 bani.
Dacă unghenenii achită pentru un metru cub de apă 5 lei și 84 bani, atunci locuitorii orașului Nisporeni achită îndoit -12 lei pentru m3 și  aproape triplu plătesc călărășenii și anume 16 lei și 50 de bani. Consumatorii din Orhei achită 14 lei și 85 de bani pentru un metru cub de apă, iar chișinăuienii- 8 lei și 6 bani. Pentru un metru cub de apă cetățenii municipiului Bălți trebuie să scoată din buzunar 11 lei și 08 bani, iar cei din Leova- 11 lei și 60 de bani. Cel mai scump pentru un metru cub de apă plătesc locuitorii orașului Hîncești- 18 lei și 40 bani.
Astfel, pentru serviciul de alimentare cu apă și canalizare unghenenii achită 11 lei și 42 bani pentru m3, cei din Strășeni- 25 lei și 30 bani, iar consumatorii din orașului Ceadăr-Lunga- 32 lei și 40 bani pentru metru cub.
Menționăm că, majorările au fost operate ca urmare a creșterii  cheltuielilor pentru energie electrică, pentru materialele de purificare, etc. ”Sunt costuri care, pe parcursul anilor, au crescut în valoare, pe cînd prețul apei livrate a rămas practic unul ce nu mai justifică cheltuielile” a menționat Petru Scutaru, director-interimar ÎM ””Apă-Canal Ungheni”.
Primăria Ungheni


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *