Au beneficiat de o odihnă excelentă

În fotografie: Grupul de copii străini în vizită la conducătorii raionului Călărași
În fotografie: Grupul de copii străini în vizită la conducătorii raionului Călărași

În fotografie: Grupul de copii străini în vizită la conducătorii raionului Călărași
În fotografie: Grupul de copii străini în vizită la conducătorii raionului Călărași

Copii din Polonia, Belarus şi Ucraina le-au vorbit conducătorilor raionului Călăraşi despre  relațiile frățești și perspectiva consolidării lor. Evenimentul s-a produs la începutul lunii august.
Cei 25 de copii: cîte zece din Polonia şi Belarus, iar cinci din Ucraina, au venit să se odihnească în raionul Călăraşi, la tabăra “Romaniţa” din Oricova. Timp de zece zile, între 28 iulie şi 8 august, ei au avut parte aici de zile de neuitat.
Șefa Direcției Raionale Învățămînt, Elena Gonța, a precizat că este vorba de un schimb anual de copii, graţie unor acorduri de colaborare şi fraternitate între Călăraşi şi oraşe din alte ţări europene. În acest an, 20 de copii călărășeni s-au odihnit în tabere de odihnă în Polonia și  Belarus.
Înainte de a pleca acasă, copiii străini și însoțotorii lor au avut o întrevedere cu administraţia raionului, făcînd un schimb util de opinii.
Președintele raionului, Ilie Rău, a declarat că este satisfăcut de relațiile stabilite, dar, mai ales, de faptul că ele încep, treptat, să depășească etapa protocolară și emoțională. Tot mai des, reprezentanții orașelor înfrățite vin la Călărași cu proiecte concrete, menite să îmbunătățească infrastructura unor instituţii şcolare, dar  şi să dezvolte parteneriate ce vor avea un impact pozitiv asupra economiei raionului.
CĂLĂRAŞI | Tudor Josanu


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *