Jurnalul din tren | Întrebări pentru guvernări….

Imagine simbol: timpul.md
Imagine simbol: timpul.md

Din cauza lipsei de timp, am fost nevoit să circul cu trenul obişnuit sau “Diesel”, cum îi mai spun cei ce lucrează acolo. Se întîmpla în ziua imediat următoare investirii noului-vechi guvern în frunte cu Iurie Leancă.
Țineam în mînă un teanc de ziare, care trîmbițau investirea noului guvern. Stăteam lîngă o doamnă de vîrsta a doua. În fața noastră s-a așezat o femeie însărcinată, peste o săptămână sau două urma să aducă acestei țări încă un cetățean.
Doamna de lîngă mine ținea în mînă o sticlă cu apă. Trebuie să vă spun că, odată cu depășirea crizei politice, și soarele parcă s-a dezlănțuit. ,,Mă scuzați… Puteți să-mi dați puțină apă? Mie mi-au rămas numai 15 de lei de tren. Deja la Ungheni o să mă duc să văd, poate mi-o trimis soțul bani de la Moscova…”, i se adresă, cu un glas abia desluşit, de parcă s-ar fi făcut vinovată cu ceva, femeia însărcinată doamnei de lîngă mine. ,,Da, bea fără nici o problemă”.
În acel moment, în ochi mi-au sărit pozele celor de pe prima pagină a ziarelor. Era o adevărată prăpastie între cei din tren și cei care ne priveau din fotografii.
Am vrut să alung gîndul care mă ducea spre acest articol. Mi-a fost frică să nu mă credeți nebun, dar, seară de seară, acel tablou din tren îmi venea din nou în minte. Într-un final, m-am decis și am încercat să-mi imaginez cam ce ar fi putut să le spună acel copil care, probabil, deja s-a născut, celor ce zîmbeau fericiți în pozele din ziar.
,,Stimați foști și actuali guvernanți, sînt sigur că nașterea mea nu înseamnă pentru domniile voastre nimic altceva decît o statistică și un rînd în plus în registrul populației. Nu am avut norocul să mă fi născut la un început de an sau de mileniu, pentru a vă avea în calitate de oaspeți la maternitate cu unul sau cîteva pachete de scutece, cu un buchet de flori pentru mama (ea nu a mai primit flori de la nunta sa, căci nu are cine să i le dea – tata e plecat), și ceva bani pentru familia noastră.
Dacă venirea mea pe lume nu va fi un eveniment pentru domniile voastre, am și eu cîteva întrebări. Ce viitor am și la ce pot spera în această țară pe care o conduceți, dacă voi v-ați dus odraslele la școli departe de hotarele acestei țări, pe care spuneţi că o iubiți? Cît timp oameni, ca și tatăl meu, vor fi nevoiți să slujească la alte popoare pentru o bucată de pîine pe masa noastră? Cîți semeni de ai mei își vor lua adio de la viață din cauza că nu-și au părinții alături și nu au cui să le spună problemele lor? Voi putea eu oare merge la școală aproape de casă sau va trebui să merg kilometri întregi pe jos la o școală pe care voi o numiți ,,mai bună”? În timp ce dumneavoastră vă plimbaţi cu mașini de zeci de mii de euro, eu cu mama mergem într-un tren în care temperatura urcă pînă la 40 de grade Celsius şi nu avem bani nici de o sticlă de apă.
Cu siguranță, veți dori să fiu patriot. Dar voi avea eu unde să merg la grădiniță ca să pot învăța de mic ce este patriotismul? De fapt, ce înțelegeți domniile voastre prin patriotism? Sărutarea drapelului, buchete de flori la monumente sau respectarea jurămîntului dat atunci cînd sînteți investiți în anumite funcții? ”
Am tresărit cînd controlorul mi-a cerut biletul. Mi se părea că am visat toate acestea. Am aruncat ziarele la gunoi – nu că mi-aș fi bătut joc de munca colegilor mei de breaslă, ci pentru că nu mai puteam să văd fețele celor care, și de această data, ne-au promis: integrare europeană, viață bună, luptă cu corupția și multe alte refrene deja cunoscute de noi. Vorba cîtecului: ,,Vin ai nostril, pleacă ai nostril, noi rămânem tot ca proștii…”.
Constantin Uzdriș


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *