Au distrus copacii de la spital

O mică grădină botanică la spitalul din Ungheni
Imagine simbol: O alee a spitalului din Ungheni

Incultura încă e la ea acasă. La această concluzie a ajuns Lidia Crăciun, directoarea Spitalului raional Ungheni, vinerea trecută, cînd a venit dimineață la serviciu și a văzut, chiar în fața instituției pe care o conduce, șapte copăcei de dud decorativ, rupți în două.
Copacii formau un rînd frumos de-a lungul trotuarului și bucurau ochii trecătorilor cu coronițele verzi, care începuseră a crește. Cineva însă şi-a bătut joc de acele mlădițe, mai ceva ca un animal.
”Cînd i-am văzut azi dimineață rupţi, a început să mă doară inima”, spune, indignată, șefa spitalului, exprimîndu-și, totodată, nedumerirea: cui puteau să-i încurce aceşti copaci decorativi, plantaţi cu trudă, toamna trecută, pe teritoriul spitalului? ”Ne-am dorit să creăm această frumusețe pentru pacienții noștri, dar și pentru oamenii care trec prin preajmă. Se vede că unora le place să stea în murdărie și dezordine pînă la gît”, a opinat Lidia Crăciun. Potrivit dînsei, un dud decorativ a costat 490 de lei, iar prejudiciul cauzat de vandalii este de 3430 lei. La toamnă, susține dînsa, va trebui să cheltuie alte cîteva mii de lei pentru procurarea unor noi puieţi de dud, ca să fie plantaţi în locurile rămase goale.
La faţa locului a venit şi primarul de Ungheni, Alexandru Ambros, care a îndemnat-o pe directoarea spitalului să nu se dea bătută şi să continue amenajarea teritoriului. ”Sperăm că, poate, într-o zi, se vor sătura să distrugă tot în jurul lor și vor înțelege că nu avem de gînd să cedăm”, a punctat dînsul.
Lidia Crăciun a spus că va lua măsuri mai aspre în ceea ce priveşte paza zonelor verzi ale spitalului. În cel mai scurt timp, aici vor fi instalate şi camere video de supraghere nonstop.
De notat că nu este singurul caz de distrugere a plantațiiilor decorative de pe teritoriul spitalului. Tot din fața instituției, acum opt luni, a dispărut un molid spiraliform de cinci ani, proaspăt sădit, care a costat o mie de lei. Răufăcătorul așa și nu a fost depistat.
UNGHENI | Ina Landa


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *