Au mers după noi practici de succes
Şase persoane, reprezentînd administraţia publică locală din Hîrjauca şi Bravicea, s-au aflat, între 10 şi 16 mai, într-o vizită de lucru în Regatul Unit al Marii Britanii.
Dincolo de faptul că au fost familiarizaţi cu activitatea unor instituţii culturale din comitatul Yorkshire, cu modul de punere în valoare a unor edificii lăsate în paragină, acestea fiind uitilizate eficient în interesul comunităţii, cei şase au revenit acasă cu impresii de neuitat despre această ţară.
Vasile Manoil, primarul de Hîrjauca, a declarat că l-a impresionat ordinea, disciplina, liniştea publică, comportamentul civilizat al britanicilor, dar şi de modul foarte original de organizare a odihnei active a populaţiei.
Vizita a fost efectuată în cadrul proiectului „Casa de cultură – centru de consolidare a comunităţii locale printr-un parteneriat civil”, implementat şi finanţat de Fundaţia Soros, în comun cu Centrul de Politici Culturale, cu sprijinul Fundaţiei Culturale Europene din Amsterdam. Casele de cultură din cele două sate călărăşene au fost selectate pentru acest proiect din 56 instituţii similare din R.Moldova.
Doar reprezentanţii a opt „finaliste” au mers în Marea Britanie.
CĂLĂRAŞI | Tudor Josanusocial
Lasă un răspuns