Romii din Schinoasa vor avea apă la robinet

apa-canal ungheniImediat ce vor permite condiţiile climaterice, aproape jumătate din cele 65 de gospodării ale romilor din satul Schinoasa, comuna Ţibirica, vor fi racordate la apeductul construit recent aici.
Potrivit primarului Iacob Prascurov, acest lucru a fost posibil, graţie unei finanţări de circa o jumătate de milion de lei din parta Fondului de Investiţii Sociale din Moldova, dar şi o contribuţie a comunităţii de 37 de mii lei.
“Investiţia a fost mai mult ca necesară pentru oamenii locului, în special ţinînd cont că, în ultimii ani, foarte secetoşi, fîntînile din localitate rămîneau în totalitate fără apă”, explică primarul, după care accentuează că satul Schinoasa care, cu cinci ani în urmă, nici măcar nu era inclus în Registrul localităţilor din R.Moldova, a beneficiat, în ultima perioadă, de mai mult acţiuni cu caracter social, încercîndu-se îmbunătăţirea condiţiilor de trai ale celor 300 de locuitori.
Cu un an în urmă, aici a fost deschis un centru comunitar pentru copiii de vîrstă preşcolară, cu sprijinul UNICEF şi al Ministerului Educaţiei. Apoi a fost pietruit drumul ce leagă satul de traseul Rezina-Orhei-Călăraşi. “Acum, iată, am rezolvat şi problema asigurării cu apă potabilă a oamenilor”, a precizat sursa citată.
Fireşte, satul mai are multe probleme de rezolvat. Pentru că au puţin pămînt şi nu există locuri de muncă, decum se desprimăvărează, toţi cei apţi de muncă, bărbaţi şi femei, pleacă în Rusia, la munci, revenind acasă doar în toamnă, pentru a ierna. În primăvara următoare, totul se reia de la capăt.
Copiii satului îşi fac studiile la şcoala din Ţibirica, unde sînt transportaţi zilnic cu un autobuz şcolar modern. Cei din clasele primare sînt asiguraţi şi cu hrană. Sînt ajutaţi, atît cît permite bugetul comunal, şi cei mai vulnerabili dintre locuitorii satului, a punctate, la final, primarul Iacob Prascurov.
CĂLĂRAŞI | Tudor Josanu


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *