În loc de puşcărie, probaţiune

Imagine simbol : zf.ro

Imagine simbol : zf.ro
Imagine simbol : zf.ro

Ştiaţi că o persoană ce a comis anumite infracţiuni poate fi adusă pe calea cea dreaptă şi prin alte metode decît detenţia?
“În ultimii ani, odată cu reforma în sistemul justiţiei, statul a început să aplice anumite alternative la detenţie, inclusiv probaţiunea”, explică Maria Şoimu, consilier principal de probaţiune din Nisporeni. Cea mai “în vogă” pedeapsă este munca neremunerată în folosul comunităţii. “Ideea e că persoana condamnată trebuie să răsplătească oarecum comunitatea în care trăieşte pentru ceea ce a comis, cedînd din timpul său liber pentru prestarea muncii neremunerate în folosul comunităţii în care a rămas să locuiască alături de familie, de prieteni şi, totodată, păstrîndu-şi locul de muncă sau studii”, spune Maria Şoimu.
În practică
Atunci cînd este pronunţată o sentinţă ce prevede anume această pedeapsă, ea vine spre supraveghere în Biroul de probaţiune. Unul dintre consilierii de probaţiune, în colaborare cu administraţia publică locală, coordonează modul şi condiţiile de executare a pedepsei, identifică locul sau obiectele cu destinaţie socială unde condamnatul va munci în folosul comunităţii. Consilierul de probaţiune ţine o permanentă supraveghere a executării pedepsei respective, efectuînd verificări programate sau inopinate în acest sens. La final, face concluziile de rigoare în ceea ce priveşte modul de executare şi respectarea tuturor normelor legale de către condamnat.
Şi teorie
Pentru o funcţionare mai eficientă a sistemului de punere în aplicare a pedepsei cu muncă neremunerată în folosul comunităţii, Biroul de probaţiune Nisporeni, a organizat, în trimestrul întîi al anului curent, trei şedinţe comune cu primarii. “Ne dorim ca, împreună, să reuşim să facem astfel ca persoana condamnată să înţeleagă ce a făcut şi să-şi revadă comportamentul”, a spus Maria Şoimu.
Totodată, se doreşte o analiză a avantajelor financiare obţinute de către primării în urma lucrărilor prestate de către persoanele condamnate. Astfel, la finele anului, primarii din raion vor veni cu o analiză a lucrului în comun, a avantajelor financiare obţinute în urma lucrărilor neremunerate în folosul comunităţii executate de persoanele condamnate.
Există deja un exemplu pozitiv
Chiar dacă nu poate fi o mîndrie pentru sat numărul mare de persoane condamnate, totuşi, se încearcă a vedea, şi în această situaţie, partea plină a paharului. Datorită muncii neremunerate în folosul comunităţii, pe care au prestat-o, timp de două luni, opt persoane din Vărzăreşti, atît primăria, cît şi satul, a avut de cîştigat. Potrivit primarului Ion Crudu, în această perioadă, s-a efectuat un volum mare de lucru, fără să fie cheltuiţi bani din bugetul local. Astfel, au fost amenajate cîteva izvoare, a fost curăţit teritoriul din prejma primăriei, a fost vopsit marcajul pietonal din faţa liceului, grădiniţa a fost aporvizionată cu nisip. Persoanele condamnate au fpost implicate şi la acordarea ajutorului la repararea drumurilor ce duc spre Mănăstirea Vărzăreşti.
Ca şi concluzie
“Doar în colaborare cu administraţia publică locală, cu alte instituţii din teritoriu, vom putea obţine  succese în acest domeniu, astfel ca în final să putem afirma că munca neremunerată în folosul comunităţii e o pedeapsă ce contribuie cu adevărat la reducerea recidivei în Republica Moldova”, a subliniat Maria Şoimu.
NISPORENI | Natalia Junghietu 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *