Business ilegal pe seama morţilor

Imagine simbol / Sursa: culturacl.wordpress.com

Imagine simbol / Sursa: culturacl.wordpress.com
Imagine simbol / Sursa: culturacl.wordpress.com

“În cadrul îndeplinirii atribuţiilor de consilieri în Consiliul orăşenesc Călăraşi, am obţinut informaţia, conform căreia, din anul 2007, în cimitirele oraşului Călăraşi se percepe ilegal o taxă   de 196 lei pentru fiecare înmormîntare”. Este un citat dintr-o cerere, semnată de şapte consilieri  orăşeneşti, înaintată recent Procuraturii raionale.
Aleşii poporului solicită iniţierea unei investigaţii privind legalitatea perceperii acestor bani, dar şi altor sume mult mai mari. Dînşii susţin că încercările lor de a da de urma “afacerilor” respective şi de cei ce stau în spatele ei nu s-au soldat cu succes. Se ştie doar că, citez din demersul cu pricina: “cimitirele se află la îngrijire la Gospodăria comunală Călăraşi, care ar trebui să gestioneze lucrurile în cimitire şi să incaseze “taxa”, dacă  o asemenea taxă este instituită  prin decizia consiliului local. De fapt,  această atribuţie o exercită un oarecare Căpitan Vasile, care nici nu este angajat la Gospodăria comunală ori  primăria oraşului Călăraşi”.
Şi, în sfîrşit, încă un detaliu din acest demers – de-a dreptul dezarmant. Este vorba că acelaşi personaj care, potrivit consilierilor, desfăşoară  un business foarte profitabil pe seama cimitirelor, îşi rotunjeşte venitul şi printr-o altă “taxă”, de asemenea  ilegală – 1500 de lei  pentru  săpatul gropii şi înhumarea  propri-zisă a morţilor. De-a lungul anilor, cică, nu a eliberat nimănui nici un document care să certifice primirea banilor respectivi.  Aceeaşi consilieri mai afirmă că, lăsînd acest “business” la latitudinea unor pesoane “dubioase”,  ignorînd total cimitirele, primăria a ratat,  numai la taxa de 196 lei, un venit de circa 200 mii de lei.
Solicitat să-şi expună părerea faţă de această situaţie, primarul de Călăraşi, Nicolae  Melnic, a declarat că “aude pentru prima dată de acest lucru şi că primăria nu a luat nicicînd vreo decizie în acest sens”.  Nici proaspătul director al Gospodăriei comunale, Gheorghe Strătan, nu a putut să ne comunice ceva nou  la subiect. Deci, nu rămîne decît să aşteptăm ce va descoperi Procuratura.
CĂLĂTRAŞI |Tudor Josanu


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *