E o minune să ajungi la nunta de aur

Imagine simbol / Sursa: radiofir.ro

Imagine simbol / Sursa: radiofir.ro
Imagine simbol / Sursa: radiofir.ro

Numărul cuplurilor longevive din raionul Nisporeni scade de la un an la altul. Despre aceasta a comunicat cu îngrijorare Liuba Ciorici, șefa Oficiului local al stării civile. Dînsa a subliniat că o parte din cupluri nu ajung să-şi sărbătorească nunta de aur din cauza decesului unui dintre soţi. Dar există şi divorţuri, chiar după o perioadă foarte mare de convieţuire în doi.
Astfel, susține Liuba Ciorici, ajung să-și celebreze jubileul de viaţă conjugală doar cîte unu-două cupluri din raion.
În anul 2013, la Nisporeni, chiar în oraş, deja a avut loc o nuntă de aur. Soţii Eugenia şi Vasile Chirvas au fost felicitaţi, la finele lunii ianuarie, de către conducerea raionului şi oraşului, fiindu-le înmînată o diplomă pentru longevitate în cuplu, dar și un premiu bănesc. Ei însă mai pot primi felicitări, căci, potrivit actelor din arhiva Oficiului stării civile Nisporeni, înregistrarea oficială a căsătoriei a avut loc pe 26 februarie 1963.
„Nunta de aur este un eveniment foarte frumos, care ar trebui să adune în jurul sărbătoriților copiii în primul rînd”, a remarcat Liuba Ciorici. Totodată, dînsa este de părere că o atenție cuvenită ar trebui să le acorde acestor cupluri și primăriile, căci astfel de familii, cu o mare experiență de viață, care constiuie un exemplu bun pentru tînăra generație, sînt o adevărată comoară pentru comunităţi.
Fiind întrebată care ar fi secretul longevității unui cuplu, Liuba Ciorici a răspuns, în cunoştinţă de cauză, avînd şi ea o experiență de 35 de ani de căsnicie: „Cu certitudine, răbdarea și înțelegerea stau în capul mesei, dar nu trebuie să uităm și de respectul unuia față de celălalt. Sînt sfaturi pe care le dau și tinerilor de azi”.
NISPORENI | Ina Landa


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *