Ciudăţeniile unui caz de corupere pasivă la Sipoteni

caz de corupere
Sursa: procuratura.md

Adevărarte  ciudăţenii se întîmplă  la Călăraşi în legătură cu un caz de corupere pasivă a unor beneficiari de ajutoare sociale de la Sipoteni.
După ce, cu aproape două luni în urmă, poliţia i-a organizat unui asistent social un flagrant, acesta fiind prins cu bani marcaţi, dosarul instrumentat a ajuns la Procuratura Călăraşi.
Pentru a decide cum să procedeze în continuare cu respectivul asistent social, şeful Direcţiei Asistenţă Socială Călăraşi, Mihail Cotelea, a solicitat informaţii de la procuratură. Cei de acolo, susţine oficialul, l-au sfătuit să nu se grăbească, căci nu e totul elucidat. Straniu i s-a părut lui Mihail Cotelea şi faptul că, într-o bună zi, dintr-un birou al Direcţiei Asistenţă Socială au   dispărut dosarele celor doi beneficiari de la Sipoteni, care semnalaseră cazul de corupere pasivă.  „Nu-i mare problemă, căci dosarele se păstrează şi pe suport electronic. Faptul în sine însă este suspicios, din miile de dosare asemănătoare dispărînd anume aceste două”, a subliniat Cotelea.  Peste două zile, dosarele pierdute au fost găsite. Responsabilii de ele au declarat că ele au fost mutate în altă parte, probabil, din greşeală.
Procurorul Ion Moţpan, care coordonează investigaţiile pe acest caz , spune că e posibil ca dosarul cu pricina să fie remis instanţei de judecată pînă la finele săptămînii curente.

Tudor Josanu


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *