“Nu totdeauna pacientul are dreptate. Mai au dreptate şi medicii”

Lidia CraciunPotrivit unui top al celor mai bune spitale raionale din R. Moldova, realizat recent de Centrul pentru politici şi analize în sănătate, Spitalul raional din Ungheni a fost declarat cel mai bun din republică. Cu această ocazie, i-am solicitat un interviu directoarei instituţiei, Lidia CRĂCIUN.
Aţi fi crezut vreodată că, la ora actuală, Spitalul raional din Ungheni, în comparaţie cu instituţiile similare din republică, are cele mai bune performanţe? 
Eram sigură că spitalul nostru este printre cele mai bune în republică. Nu obosesc să spun că avem un colectiv profesionist, că spitalul are tradiţii frumoase. Aici, într-adevăr, se munceşte. A fost îmbucurător, mai ales după un şir de apariţii mai puţin plăcute în mass-media.
Pentru ce, totuşi, spitalul din Ungheni a fost declarat cel mai bun?
S-au luat în calcul 22 de indicatori. Un punctaj mare a acumulat spitalul la aşa-numiţii indicatori de volum: numărul de intervenţii chirurgicale, de naşteri, raportul dintre intervenţii şi internări, mortalitatea şi complicaţiile postoperatorii etc.  Un alt indicator a fost cel de progres: rata operaţiilor cezariene la 1000 de naşteri, rata colecistectomiilor laporoscopice. Apropo, în prezent, din cele 33 de spitale raionale în doar şase se fac asemenea operaţii. La Ungheni, 95% din toate colecistectomiile (extirparea fierii) se fac anume prin această metodă, astfel că pacientul e mult mai puţin traumat. Vreau să spun că cel mai mic punctaj l-am acumulat la eficienţa tehnică (clădirile).
Apropo, de clădiri. Cînd va fi, totuşi construit un nou edificiu, despre care se tot vorbeşte în ultimii 20 de ani?
În prezent, negociem cu factorii de decizie, mai ales că avem alocat şi un teren în acest scop – chiar lîngă spital. Avem proiectul, este plătit pe jumătate. Acum, se caută finanţatori. Consider că este strict necesar ca la Ungheni să funcţioneze un spital regional. Rezultatele acestui top sînt mai mult decît benefice pentru promovarea ideii respective.
Chiar dacă s-a declarat oficial, urmare a unor analize serioase, că spitalul din Ungheni este cel mai bun, se aud voci că nu e chiar aşa. Am primit şi un mesaj, în care mi se spunea: “Glumiţi? Vorbiţi cu pacienţii”.
Păi, s-a ţinut cont, atunci cînd s-a făcut topul respectiv, şi de notorietate, ceea ce înseamnă  atitudinea pacienţilor faţă de spital. Foarte mulţi dintre pacienţii neasiguraţi aleg anume spitalul nostru, deşi au dreptul să se trateze oriunde vor.
Chiar să nu existe pacienţi nemulţumiţi? Să fie totul perfect?
Nu, nu-i totul perfect – ca în orice instituţie de altfel, nu doar medicală. Or, numai cel ce nu munceşte nu greşeşte. Sigur că există şi pacienţi nemulţumiţi, dar aceştia sînt într-o proporţie mică. Nu ştiu de ce, totdeauna iese în evidenţă doar latura proastă. Mi se pare că în societate s-a creat un stereotip, o campanie contra sistemului de sănătate. Să ştiţi că examinăm orice plîngere a pacientului, ne străduim să soluţionăm pozitiv orice problemă a lui. Dar vreau să subliniez: nu totdeauna pacientul are dreptate. Mai au dreptate şi medicii.
Ce i-ar mai trebui spitalului din Ungheni ca să fie şi mai bun?
Investiţii. Este stringent necesară construcţia unui bloc nou şi modern. Mi-aş dori să putem investi mai mult în factorul uman, astfel ca medicii să poată beneficia de stagieri nu doar în ţară, ci şi în străinătate, să fie create condiţii şi mai bune, ca pacientul să nu mai fie nevoit să apeleze la instituţiile din Chişinău, ci să putem oferi tot spectrul de servicii medicale aici, pe loc.
Lucia Bacalu


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *