Iubire nebună sau agresivitate şi lipsă de educaţie?

violenţa în familie
Sursa: alentirosit.ro

VIOLENŢĂ. Un tînăr de 26 de ani din Călăraşi are deschise deja trei dosare, „pe drum” venind al patrulea.  Toate ţin de… violenţa în familie.
Vorba e că acest personaj face ce face şi-şi agresează concubina cu care  are şi un copil. Chiar dacă a fost sancţionat în repetate rînduri pentru aceste abuzuri, el nu s-a ogoit. Nu şi-a revăzut comportamentul nici atunci cînd a fost emisă o ordonanţă de protecţie, cu interdicţiile de rigoare: să nu se apropie la mai mult de 50 de metri de concubină, să nu o ameninţe, inclusiv prin telefon.
Ce-a făcut însă tînărul? A răpit-o cu forţa, a dus-o la Străşeni, unde a ţinut-o într-un apartament, continuînd s-o maltrateze.
Deşi femeia declară că nu mai vrea să trăiască împreună, el spune că vrea. În caz contrar, ameninţă că o va ucide pe  ea, dar şi pe copil, după care se va sinucide.
„De data aceasta, au fost depăşite toate limitele”, spune Anatol Turuta, poliţist la secţia orăşenească de poliţie Călăraşi, subliniind că au fost epuizate toate  modalităţile de curmare a acestui comportament agresiv al tînărului. Acum, pentru neexecutarea Ordonanţei de protecţie, el riscă o pedeapsă cu închisoarea de pînă la cinci ani.
Potrivit lui Anatol Turuta, în prezent circa 20% din toate infracţiunile înregistrate în raionul Călăraşi sînt cauzate de violenţa în familie.
Tudor Josanu
 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *