Lithops – planta supranumită „piatra vie”

LithopsDacă vreți să faceți o senzație cu mini-grădina din apartamentul vostru, atunci ar fi bine ca să nu vă lipsească un Lithops, planta supranumită „piatră vie”.
Natura ne oferă în permanență o sumedenie de surprize. Printre acestea se numără și „pietrele vii” Lithops, plante de interior foarte îndrăgite pentru forma lor inedită, confundată deseori cu o piatră decorativă. Planta este originară din îndepărtatul continent african și, la prima vedere, ne dă impresia că este, de fapt, o piatră. Avînd în vedere că sînt obișnuite să trăiască în condiții vitrege, în zone unde apa este considerată drept mană cerească, plantele Lithops nu trebuie udate des. În mediul lor natural, aspectul lor ”pietrificat” le ajută să scape de potențialii dușmani, în apartament însă acestea servesc drept accesorii naturale greu de neobservat.
Un motiv de a crește „pietrele vii” în apartamentele noastre este că plantele nu sînt deloc pretențioase și nu necesită condiții excepționale de creștere. Tot de ce au nevoie este lumină, căldură și un sol bine drenat. Un alt motiv pentru a crește plantele Lithops e faptul că au flori mari ca și margaretele, ce le oferă un aspect cu totul deosebit. Păstrați planta la o temperatură de 25-35 grade C în timpul verii și nu mai puțin de 10 grade C în timpul iernii.
Plantele vor crește bine într-un ghiveci sau oală nu prea adîncă și vor arăta extraordinar dacă le veți cultiva în pîlcuri înconjurate de pietricele adevărate. Nu uitați că vasul trebuie să aibă cel puțin o gaură de drenaj la bază și ar trebui să nu fie smălțuit.
Locul ideal în care se dezvoltă un Lithops este pervazul unei ferestre dinspre sud. Dacă planta nu primește destulă lumină, va crește înaltă și își va pierde aspectul de piatră. Nu suportă udarea excesivă. Rezistă la temperaturi foarte ridicate atîta timp cît aerul este curat și uscat.
O piatră vie, sănătoasă, matură va trăi cu ușurință chiar și doi ani fără apă în condiții de climă din nordul Europei. Desigur că așa ceva nu este recomandat, dar e interesant cît pot rezista aceste plante fără apă. Ocazional, ar fi bine să tratați planta cu fertilizator, dar aveți grijă să nu exagerați, pentru că Lithopsul are nevoie de puțini nutrienți. Pentru plantare este bun orice tip de compost amestecat cu puțin nisip, pentru a ușura drenajul.
Între udări este recomandat ca solul să se usuce. Atîta timp cît suprafața plantei este fermă și nu prezintă zbîrcituri, nu trebuie udată. Ghidați-vă după această regulă atît în zilele răcoroase, cît și în cele foarte călduroase.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *