Cine eşti tu? Victimă, supraveţuitor sau bijutier…

Ala Mutilică
Ala Mutilică

M-am săturat de jocul acesta al măştilor care, în zilele noastre, se cheamă viaţă. M-am săturat de întrecerea, pe care o cîştigă cel mai indiferent şi pierde cel căruia îi pasă. Cînd constataţi că eşti unul dintre puţinii care mai respectă nişte principii morale în raporturile umane, poate fi tentant să cazi în amoralitate. Şi asta, nu din convingere sau de plăcere, ci, pur şi simplu, pentru a nu mai suferi. Căci nu există durere mai mare decît să fii un inger în iad atunci cînd un diavol este oriunde la el acasă.
Dacă te-ai nimerit printre cei ce vor să facă din fiecare zi o zi minunată, dincolo de frumoasele cuvinte cu care te hrăneşti, dincolo de grija pe care o porţi trupului tău, dincolo de lucrurile bune pe care le faci, alege să pui preţ pe viaţa ta – aşa imperfectă şi fragilă cum e ea.

Unii sîntem victime. Nu punem mare preţ pe viaţa noastră. Sîntem aici dintr-o eroare sau o farsă a divinităţii. Totul ne asupreşte. Totul este rău. Ce să mai vorbim de zile bune în acest caz? Ele sînt pentru ceilalţi.

Alţii sîntem supravieţuitori. Punem ceva preţ pe viaţa noastră, dar nu atît de mult, încît să nu o transformăm într-o luptă. Luăm totul în serios. Trebuie să cîştigăm de fiecare dată. Să ne conformăm regulilor, să nu dăm greş. Este o adevărată tragedie atunci cînd lucrurile nu ies cum ne-am dori.
Unii sîntem bijutieri. Viaţa noastră este o nestemată, ea are valoare doar pentru că ne-a fost data. Rolul nostru este de a-i scoate acea valoare minunată la iveală.
În realitate, nu sîntem nici unul doar victimă, doar supravieţuitor sau doar bijutier. Oscilăm dintr-o categorie în alta, stăm acolo mai mult sau mai puţin.
“Era odată un bărbat, care stătea la marginea unei oaze la intrarea într-o cetate din Orientul Mijlociu. Într-o bună zi, se apropie un tînăr de el şi îl întrebă: “Nu am mai fost niciodată pe aici. Cum sînt locuitorii acestei cetăţi?”. Bătrânul îi răspunse printr-o întrebare:
“Cum erau locuitorii cetăţii de unde vii?”. “Egoişti şi răi. De aceea mă bucur că am putut pleca de acolo”. “Aşa sînt şi locuitorii acestei cetăţi”, răspunse bătrînul.
Puţin după aceea, un alt tînăr se apropie de omul nostru şi îi puse aceeaşi întrebare: “Abia am sosit în acest ţinut. Cum sînt locuitorii acestei cetăţi?”. Omul nostru răspunse cu aceeaşi întrebare: “Cum erau locuitorii cetăţii de unde vii?”. “Erau buni, mărinimoşi, primitori, cinstiţi. Aveam mulţi prieteni acolo şi cu greu i-am parasite”. “Aşa sînt şi locuitorii acestei cetăţi”, răspunse bătrînul.
Un neguţător, care îşi aducea pe acolo cămilele la adăpat, auzise aceste discuţii şi, după ce se îndepărtă cel de-al doilea tînăr, se întoarse spre bătrîn şi îi zise cu reproş: “Cum poţi să dai două răspunsuri cu totul diferite la una şi aceeaşi întrebare pe care ţi-o adresează două persoane?”.
“Fiule, fiecare poartă lumea sa în propria-i inimă. Cel care nu a găsit nimic bun în trecut nu va găsi nici aici nimic bun. Şi dimpotrivă, cel care a avut şi în alt oraş prieteni va găsi şi aici tovarăşi credincioşi şi de încredere. Pentru că, vezi tu, oamenii nu sînt altceva decît ceea ce ştim noi să găsim în ei”.
Gandurile  bune sosesc odată cu lumina zilei. Să ai, iubite cititor, o zi în care să ai timp să iubeşti, să zîmbesti, să ai timp sa ajuţi, să ai timp pentru sentimente care să-ţi bucure sufletul. Morala: “Dacă realitatea cotidiană ţi se pare sărăcăcioasă, nu da vina pe ea, invinovaţeşte-te pe tine insuţi că nu eşti îndeajuns de poet pentru a-i pune în lumină bogăţia”.
Ala Mutilică

1 afișări

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *