Să mă ierte Dumnezeu, dar nu mai pot să tac

Lucia BacaluSăptămîna trecută, am avut ocazia să văd nişte fotografii care m-au cutremurat. Le-a făcut colega mea, Ina Landa,  în subsolul Bisericii „Sf. Nicolae” din Ungheni. Acolo se află cavoul ctitorului acestui lăcaş sfînt, prinţul Constantin Moruzi, care a trecut la cele veşnice pe 26 februarie 1886.
Nu voi insista asupra biografiei sale. Voi spune doar că-şi trage rădăcinile dintr-o familie domnească şi a contribuit la alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al Principatelor Unite. Ulterior, fiind învinuit de trădare, a fost expulzat din Iaşi la Ungheni. Aici, pe dealul Dănuţenilor, stătea ore în şir cu privirea aţintită spre Iaşi, mistuit de dor, de regrete poate. În acel loc a şi construit o biserică, la 1882, considerată, în prezent, monument ecleziastic şi de istorie.
Ce credeţi? Cavoul ctitiorului se află acum într-un hal fără de hal. Fotografiile realizate acolo sînt o mărturie elocventă în acest sens. Pete de rugină peste tot, flori uscate uitate în vaze, păienjeniş. Nici biserica înălţată de el nu are un aspect mai bun. Cupolelele au început a fi mîncate de rugină, pereţii se deteriorează pe zi ce trece. Nu mai vorbesc de mormintele care s-au extins pînă aproape de biserică, astfel că nu a mai rămas nimic din măreţia de odinioară a acesteia. Şi cînd te gîndeşti că ar fi putut rămîne o adevărată bijuterie, un loc de pelerinaj pentru foarte multă lume, un loc de atracţie turistică dacă vreţi.
Imaginea actuală este pe de-a dreptul jalnică.
Între timp, Episcopia de Ungheni şi Nisporeni lansează proiecte după proiecte, îşi doreşte biserici fastuoase, cu multă strălucire şi, dacă s-ar putea, la fiecare colţ. Biserici fără suflet, îndrăznesc să spun, căci le păşesc pragul doar cîte o mînă de creştini. De fapt, în mare parte, femeiuşte de serviciu care nu mai au altă treabă decît să se închine, să bată mătănii şi să urmărească cine şi cum intră în biserică.
Iată că acum Episcopia îşi mai doreşte cîteva edificii. O catedrală episcopală luxoasă. Pentru ce şi pentru cine?  Nu contează. Să fie. Şi nu oriunde, ci în centrul Ungheniului, pe vreo trei hectare de teren. Oare crede cineva cu adevărat că oamenii vor deveni mai credincios sau că vor da năvală în casa Domnului? Fiţi serioşi! Altceva e la mijloc.
Nu vă temeţi, dragi clerici, că-l supăraţi pe Dumnezeu cu o asemenea atitudine? Degradează văzînd cu ochii Biserica “Sf. Nicolae” din Ungheni, se distruge bisericuţa din lemn de la Teşcureni, care este una dintre cele mai vechi din acest spaţiu, nu poate fi dusă la bun sfîrşit construcţia bisericii de la Bereşti, începută cu aproape 20 de ani în urmă. Exemple sînt foarte multe…
Pînă cînd oare ne vom bate joc de adevăratele valori? Pînă cînd vom vedea în faţa ochilor doar bani, bani şi iar bani, uitînd de cele care cu adevărat sînt sfinte?


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *