Fost-au vremuri… Cu trenul de plăcere la Ungheni

Evocatorul Iaşilor de altădată, Rudolf Suţu, scria prin 1930: „Distracţiile ieşenilor în timpul verii erau multe. Cea mai de seamă era trenul de plăcere la Ungheni… La coborîrea din tren în gara Ungheni, îi primeau pe vizitatori vestitul lăutar Arghir şi filigornistul Curechi, care cîntau în grădina lui Sinică. Alt taraf cînta pe malul Prutului, celor ce se plimbau cu barca pe apă. Mesele în grădinile lui Sinică şi Zamfir erau neîntrecute”.
Restaurante cu grădini umbroase
Ungheniul de pe malul drept al Prutului era vestit, pînă la 1940, pentru înzestrările sale balneare cu mare atracţie în lumea vechiului Iaşi. Avea restaurante cu grădini umbroase ce ofereau meniuri clasice şi specifice.
Vacanţele la Ungheni prilejuiau şi incursiuni la o stînă cu caş dulce sau la vestite grădinării şi harbuzării. Pline de roşii, vinete, ardei dulci şi faimoasele ţeline cît sfecla de mari, umpleau panerele vizitatorilor.
Cu barca de-a lungul luncii
Prutul, fiind odinioară navigabil, se făceau plimbări pitoreşti cu barca de-a lungul luncii. Se putea admira podul Eiffel sau se vizita Ungheniul de pe celălalt mal.
„Ziua harbujilor” de la Probaje (19 august) prilejuia o întrecere între grădinari, cel mai mare pepene fiind premiat, după care se tăia şi se împărţea privitorilor. Pescarii aveau şi ei o zi în care îşi arătau talentele la prins peşte şi apoi la pregătirea celei mai gustoase mîncări.
Ca în orice staţiune, în preajma turiştilor foiau sumedenie de negustori precum vestitul pitar Andreilici: „Băile Ungheni. Anunciu. Subsemnatul aduc la cunoştinţa vizitatorilor băilor de la Ungheni că pînă la 1 august voi pleca în fiecare marţi, joi, sîmbătă şi duminică la Ungheni cu trenul de 4 ore 20 minute cu pîine lungă, franzele, colaci, şi cu faimoasele „trei chifle zece bani”. Cu stimă Andreilici Alexandru” (Ziarul „Curierul” 8/20 iulie 1883).
„Scăldătoarea” Prutului
Ungheniul era pitoresc cu căsuţe curate şi grădiniţe de flori. Oamenii găseau aici camere ieftine, bucate ţărăneşti gustoase. Seara se organizau baluri, unde turiştii dansau  „cotilion, valsuri şi cadriluri”, după cum nota, încîntat, un gazetar de la „Liberalul” din 20 iulie 1900.
Pentru scăldat se amenajase o porţiune de mal cu plajă. „Scăldătoarea” Prutului, la care boierii ajungeau cu trăsurile, iar ”prostimea” cu harabalele evreieşti, a luat mare amploare după deschiderea drumului de fier Iaşi-Ungheni (august 1874). A fost sprijinită de primarul de Iaşi, Nicolae Gane (1872–1876), care, apreciind norocul Iaşilor de a avea doar la vreo 20 km un rîu cu ape bogate, într-o zi a luat cu el cîţiva locantieri (specialişti din domeniul hotelier, am spune acum) şi s-a întîlnit cu gospodarii Unghenilor, îndemnîndu-i să transforme localitatea într-o mică staţiune balneară. Primăria ieşeană acorda, pentru început, asistenţa tehnică şi medicală, iar Calea ferată introducea „trenurile de plăcere” Iaşi-Ungheni.
Oaspeţi…
Printre musafirii Unghenilor din acea vreme s-a aflat şi profesorul Ştefan Micle cu copiii şi Veronica, nelipsind nici Ion Creangă. Pregătind o carte şcolară cu colegii săi, se întruneau toţi „într-o o casă din sat aşezată pe malul Prutului, aşa că pe fereastră se vedea frumoasa pînză de argint a apei”, după cum povesteşte un contemporan.
Astăzi – doar iarbă şi plopi
Desfiinţată din cauza ultimului război mondial şi a restricţiilor impuse de puterea sovietică, pitoreasca staţiune Ungheni a fost părăsită.
Plaja aflată în dreapta podului feroviar astăzi este acoperită cu iarbă şi umbrită de plopi monumentali, la poalele cărora apa curge lin şi răcoroasă ca şi odinioară. Lipsesc doar amenajările care, fără prea multe eforturi, pot transforma zona într-un un loc de plăcută petrecere şi sursă de mari venituri pentru localitate.
(Sursa: Ion Mitican, Curierul de Iaşi)
P.S. „Locuitorii Unghenilor de dincolo de Prut au şi reluat tradiţia îmbăierii în rîu”, menţionează Ion Mitican în acelaşi articol. Doar atît, deşi s-ar putea face mult mai multe.
“Pentru început, s-ar putea marca un loc de acces la apă, lîngă mal, refăcîndu-se o mică plajă cu o taxă modică. Micile grădinării organizate într-un mare complex legumicol, irigat cu apă din  Prut, ar putea asigura necesităţile vizitatorilor şi chiar ale pieţelor. Bărcile cu motor ar oferi splendide plimbări pe cursul încîntător al rîului, cu popasuri în tradiţionale centre viticole. Investitorii ar putea înfiinţa pensiuni şi construi bazine cu apă curgătoare pentru copii şi femei, ca şi străbunii. Adă, Doamne, întreprinzătorii care să transforme visul în realitate. Vor rămîne în istorie” – este un citat din Ion Mitican, cu referire la reînvierea tradiţiilor de odinioară ale Băilor unghenene de pe malul drept al Prutului.
Este însă perfect valabil şi pentru Ungheniul de pe malul stîng. Mai ales că se vorbeşte atît de mult despre proiecte comune, transfrontaliere, inclusive privind dezvoltarea turismului. Deocamdată, doar se vorbeşte.
Lucia Bacalu