VIDEO | Scandal între preoți de Blajini

Scandal intre preoti de Blajini, Zagarancea, Ungheni
Captură: AiciTV.md

Haos și neînțelegere a fost de Paștele Blajinilor în comuna Zagarancea raionul Ungheni. Aici oamenii au venit să-i pomenească pe cei morți și sîmbătă, și duminică, doar că preoții au fost diferiți. Unii enoriași sunt nemulțumiți de faptul că încă un preot care slujește la o altă parohie vine și face și el ritualul religios la cimitir.
De cîțiva ani, locuitorii din Zagarancea sunt împărțiți în două tabere: una care îl susține pe parohul Pavel Musteață, care slujește în sat, și alta care e de partea parohului Valentin Gavriliță, care slujește în satul vecin Semeni. Dacă în anul trecut au venit ambii în aceeași zi la cimitir de Paștele Blajinilor, anul acesta unul a organizat sîmbata, altul duminică.
Așa s-a întîmplat în acest an ca sîmbăta să fie mai puțini oameni în cimitir care au venit să-i pomenească pe cei răposați, majoritatea localnicilor ieșeau pe la porți și se minunau de ce vedeau.
Oamenii din sat sunt nemulțumiți de această situație și spun că au ajuns sa nu-și dea binețe unul altuia dacă nu sunt susținătorii aceluiași preot.
Potrivit reprezentanților Episcopiei de ungheni și Nisporeni, pînă la moment la Episcopie nu a parvenit nici o petiție din partea enoriașilor sau a preoților.

Sursa: AiciTV.md


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *