Zi de glorie pentru Zona Economică Liberă „Ungheni-Business”

Zona Economica LiberaMedalia de aur şi o diplomă de onoare s-au îndreptat, pe 2 februarie curent, spre Ungheni. Mai exact, spre Zona Economică Liberă (ZEL) „Business-Ungheni”, care a devenit una dintre învingătoarele Consursului „Marca comercială a anului 2011”, organizat de Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova în comun cu Agenţia de Stat pentru Proprietate Intelectuală.
“Am fost unica Zonă Economică Liberă din R. Moldova care am luat parte, în acest an, la Expoziţia Naţională “Fabricat în Moldova”, participînd concomitant şi la Concursul “Marca comercială a anului 2011”.  Ne-am gîndit că e o ocazie bună de a ne promova, dar nu am crezut că vom obţine şi medalia de aur”, a declarat pentru “Expresul” Natalia Iepuraş, administratorul ZEL “Busines-Ungheni”, după care a subliniat: “E o mîndrie pentru noi acest succes”.
Medalia de aur  a Consursului “Marca comercială a anului 2011” i-a fost decernată Zonei Economice Libere Ungheni la categoria: “Mărfuri şi servicii”, nominaţia “Export”.
“Este foarte bine, mai ales că majoritatea mărcilor au rămas la întreprinderile din Chişinău”, a subliniat Serghei Cladco, preşedintele filialei Ungheni a Camerei de Comerţ şi Industrie, membră a cărei este şi ZEL “Ungheni-Business”. De notat că, în anul curent, pentru titlul de “Marca comercială a anului 2011” au concurat 86 de întreprinderi.
ZEL “Ungheni-Business”  este deja la a treia medalie de aur pe care o primeşte în cadrul acestui concurs, ajuns la ediţia a IX-a. Prima medalie a fost obţinută în anul 2006 – la categoria “Alte produse şi servicii”, nominaţia “Fidelitate”, iar cu un an mai tîrziu – în 2007 – mai primeşte o medalie de aur la aceeaşi categorie, dar la altă nominaţie – “Aprecierea consumatorului”.
Lucia Bacalu


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *