Usturoiul – un mic miracol pentru sănătate

ieftin, util, usturoiDenumirea de usturoi vine de la faptul că mestecarea lui provoacă o usturime pe limbă, iar bulbii sînt numiţi „căţei”, pentru că dau senzaţia că muşcă limba. Încă din vremuri străvechi se cunosc beneficiile usturoiului, acesta fiind considerat un aliment-medicament minune.
Pentru menţinerea unei stări de sănătate bună, este recomandat consumul zilnic a 1-2 căţei dimineaţa, pe stomacul gol. Usturoiul se foloseşte la vindecarea rănilor, este septic şi calmează durerile. Este indicat în tratamentul negilor, bătăturilor, ulcerelor, dar şi pentru vindecarea infecţiilor şi inflamaţiilor provocate de înţepăturile şi muşcăturile de insect.
Iată cîteva indicaţii de remedii naturiste prin consumul de usturoi:
Pentru infecţii şi inflamaţii se aplică un amestec de miere cu usturoi pisat pe zona afectată sau un căţel de usturoi tocat mărunt, pus într-un tifon, se înfăşoară pe locul cu probleme.
– Amestecul din două părţi, una de ulei şi una de usturoi, combate astenia şi depresia.
– Pentru reumatism sînt indicate frecţiile cu usturoi de-a lungul coloanei vertebrale.
– Pentru durerile de dinţi, se ia un căţel de usturoi, se zdrobeşte şi se masează cu el gingia în zona dintelui bolnav.
– Pentru combaterea negilor, aceştia se freacă zilnic cu un căţel de usturoi proaspăt pisat.
– În caz de răceală, se curăţă de coajă 5 căţei de usturoi, se zdrobesc şi se amestecă cu 5 linguriţe de zahăr. Se pun la foc cu puţină apă pînă dau în clocot. Se ia vasul de pe foc, se lasă 5 minute şi apoi se strecoară. Se bea zilnic o linguriţă de zeamă.
– Pentru vindecarea bătăturilor şi porţiunilor de ţesuturi întărite, se aplică, de mai multe ori pe zi, o căpăţină de usturoi caldă, coaptă în cuptor.
–  Usturoiul reduce tensiunea arterială.
–  Contra paraziţilor intestinali se recomandă 3-4 căţei trecuţi prin răzătoare şi lăsaţi la macerat cîteva ore, într-un vas cu apă clocotită sau lapte. Dimineaţa se bea pe nemîncate, timp de 3 săptămîni.

Sfat: pentru neutralizarea mirosului neplăcut de usturoi încercaţi să mestecaţi 2-3 boabe de cafea sau cîteva grăunţe de chimen sau anason. Dacă nu le aveţi la îndemînă pe acestea, puteţi consuma un măr sau cîteva frunze de pătrunjel.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *