„Zonele economice libere sînt, dacă vreţi, nişte testări”

Interviu cu Sergiu Scutaru, administratorul Zonei Economice Libere „Business-Ungheni”
Am vorbit de nenumărate ori despre Zona Economică Liberă şi totuşi… V-aş ruga să ne spuneţi, foarte succint, ce înseamnă azi Zona Economică Liberă şi, mai ales, ce înseamnă această zonă pentru Ungheni?
Pentru Ungheni, consider, este un avantaj, mai ales pentru cei care se ocupă cu antreprenoriatul. Zona Economică Liberă nu este altceva decît un mediu alternativ, căruia îi sînt atribuite anumite facilităţi şi garanţii. Acestea, la rîndul lor, stimulează atragerea investiţiilor. Regimul de zonă liberă este binevenit pentru cei care produc pentru export. Dacă rezidentul nu este orientat la export, atunci avantajele zonei nu mai au pentru el nici o valoare. Dimpotrivă, devin un impediment.
De ce?
În primul rînd, fiindcă pentru tot ce se importă în ZEL se fac declaraţii vamale. Procedurile de declarare sînt un prim impediment. Doi: conform legislaţiei, din volumul mărfurilor produse în ZEL, cel puţin 70 la sută trebuie să fie exportate în afara RM. În cazul în care nu există o piaţă de desfacere peste hotare, rezidentul nu are unde să scoată producţia. Trebuie să spun că în regimul de zonă liberă se produc produse industriale, şi este exclusă tranzitarea mărfurilor, sortarea, ambalarea etc.  Este bine, pentru că acest fapt a dat posibilitatea ca în sectorul de producere să vină investiţii, să fie create noi locuri de muncă şi să se dezvolte infrastructura din zona idustrială a oraşului Ungheni care, pînă la crearea ZEL, era o zonă moartă. De la deschidere, aici au fost create peste 1200 locuri noi de muncă, plus la cele care existau deja. Acum, avem în total peste 1600 locuri de muncă. Volumul producţiei a atins, anul trecut, nivelul de 627 milioane de lei. Consider că e o cifră impunătoare. Apropo, 90 la sută din producţia industrială din oraşul Ungheni este produsă în ZEL.  În cei cinci ani de activitate, investiţiile au depăşit cifra de 30 milioane de dolari. În consecinţă, s-a mărit baza impozabilă a oraşului. Transferurile directe în bugetul consolidat al statului au fost, în 2007, de circa 27 milioane de lei. S-a consumat apă, energie electrică, gaze etc. în valoare de peste 22 milioane lei. Ce înseamnă aceasta? Că întreprinderile care prestează aceste servicii şi-au mărit veniturile cu 22 milioane lei, că au consumatori constanţi şi viabili. Iar aceste întreprinderi plătesc şi ele la rîndul lor impozite, creează noi locuri de muncă. Salariul mediu al unui lucrător în ZEL este de peste 2400 lei. Dacă înmulţim la numărul de angajaţi, avem un fond de salarizare lunar de 4 milioane lei. Deci, aceasta este masa de bani de la ZEL pusă în circuitul economic al localităţii noastre în fiecare lună. Din aceşti bani oamenii au posibilitatea să plătească impozitele pe imobil, terenuri, ei înviorează comerţul, sistemul de alimentaţie publică etc. Ce mai are oraşul Ungheni de la aceasta? Administraţia ZEL este o instituţie de stat şi toate proprietăţile acesteia sînt, în ultimă instanţă, proprietăţile statului. Noi am făcut reparaţia blocului administrativ care, dacă e să-i facem o evaluare,  costă între 4 şi 6 milioane de lei. Iată ce înseamnă ZEL.
Pînă aici sună bine. Totuşi, o parte din populaţie nu are păreri prea bune despre Zona Economică Liberă. Se vorbeşte că aici condiţiile de muncă sînt foarte proaste, angajaţii, practic, sînt exploataţi, muncesc în condiţii nocive etc.
Numai acolo unde nu se lucrează nu există probleme. Nu-s de acord că aici sînt condiţii nocive de muncă. Luaţi întreprinderile unde se produc covoare. Condiţiile de muncă s-au îmbunătăţit foarte mult. Iar acolo muncesc circa 700 de angajaţi. La fel e şi la fabrica de încălţăminte. Pot spune cu fermitate că la ora actuală nu există nici într-o întreprindere similară din republică asemenea condiţii bune de muncă. Da, sînt şi condiţii mai puţin favorabile. De exemplu, la „Furnimol”, întreprindere producătoare de mobilă. Există probleme, dar acestea nu depind de antreprenor. Vorba e că imobilele aparţin altor persoane sau instituţii. În asemenea cazuri, cei care închiriază spaţiile respective nu au nici un interes de a face investiţii în imobile.  Cînd s-a format ZEL, pe acest teritoriu erau deja unele proprietăţi ale unor societăţi pe acţiuni, ale unor fonduri de investiţii sau chiar ale unor persoane fizice. În rezultat, cînd vine timpul să le înstrăineze, aceştia nu doresc nimic altceva decît să obţină profituri mari. Noi nu avem la ora actuală pîrghii de a influenţa proprietarul. De aceea am făcut unele propuneri de modificare a legislaţiei. Numai dacă vom putea influenţa proprietarul, vom putea atrage investiţii foarte serioase şi, implicit, să asigurăm condiţii bune de muncă. Dacă, pînă a crea ZEL, un metru pătrat de chirie a unor spaţii de producere costa 2 lei, acum  se încearcă de a cere 4 euro. Cel mai greu e cu  fondurile de investiţii. Aici situaţia a ieşit de sub control.
Sînt multe asemenea spaţii?
Doar fabrica de covoare are sută la sută spaţii proprii. În rest, majoritatea sînt închiriate. Acolo unde sînt proprietăţi, acolo şi se fac investiţii serioase, se modifică tehnologia, sînt create condiţii decente pentru angajaţi.
Aţi spus că se fac mari defalcări în bugetul consolidat. Totuşi, aici, la Ungheni, rămîn prea puţini bani.
Faptul că sînt puse în circulaţie 50 milioane de lei anual (salariul angajaţilor), este oare puţin pentru oraş? 22 de milioane de lei consum de servicii directe este puţin pentru Ungheni? Dar bugetul asigurărilor sociale? Pensionarii sînt asiguraţi cu pensii de unde? E şi contribuţia agenţilor economici din ZEL. Sau cele 1200 noi locuri de muncă? Da, zvonuri există şi vor exista. Ştiu că multă lume considera că ZEL nu este decît o gaură neagră de spălare a banilor. Majoritatea care cunosc sistemul şi cerinţele ZEL au complet o altă viziune. Cei care lansează sau cred în zvonuri o fac din lipsă de informare. Ar fi bine să se informeze: avem internet, avem ziare, avem televiziune locală, pliante, broşuri. Nimeni nu le interzice să vină aici să se documenteze. Recent, am organizat o întîlnire cu reprezentanţi administraţiei publice locale, am făcut o prezentare, am vizitat două întreprinderi. Cred că aceştia au plecat mai informaţi de aici.
Să înţeleg că unele dintre aceste zvonuri erau crezute şi de funcţionarii publici?
De ce nu? Funcţionarul public este acelaşi locuitor al oraşului Ungheni, muritor de rînd.
Nu v-aţi gîndit la organizarea unor zile ale uşilor deschise?
Întotdeauna uşile ZEL sînt deschise pentru cei ce doresc să se informeze, să-şi găsească eventual un loc de muncă.
Astăzi, de exemplu, ce locuri de muncă le-aţi propune?
O întreprindere turcească angajează muncitori în producerea ciorapilor. Bineînţeles, apar diferite situaţii. Avem întreprinderi care au  funcţionat şi apoi s-au închis. Dar se închid, pentru că au falimentat, căci nu au putut exporta 70 la sută din producţia lor. Unele apar, altele dispar. E o mişcare permanentă.
Ce fac persoanele care au fost angajate la o întreprindere, iar aceasta a falimentat ulterior?
Numărul locurilor de muncă nou create e în permanentă creştere. Chiar dacă se închide o întreprindere, este nevoie de lucrători în alta.
Noii angajaţi, în special muncitorii, sînt instruiţi?
Aici, la Ungheni, au apărut noi proiecte investiţionale care nu au fost tradiţionale niciodată. Mă refer  la mobilă, pet-preforme, ciorapi, încălţăminte, plăci electronice, vopsea pentru automobile şi multe altele. E clar că pe piaţa muncii nu au fost specialişti în domeniile respective. Atunci antreprenorii sînt nevoiţi să aducă din străinătate echipe care îi instruiesc pe cei de aici.
Care, credeţi, este viitorul ZEL la Ungheni şi în Republica Moldova?
În ultimul timp, se lucrează asupra cadrului legal, în scopul creării unui mediu favorabil pentru investitori. Zonele economice libere nu sînt nimic altceva decît nişte regiuni foarte mici, unde se încearcă de a crea un mediu mai atractiv decît cel general pe ţară pentru antreprenori.
Şi atunci,  de ce nu am face din întreaga Republică Molodva o zo­nă economică liberă, dacă e aşa de atractivă?
Ca să facem o zonă economică liberă în întreaga republică,  trebuie să avem dezvoltată infrastructura. Investitorii vin acolo unde există o infrastructură dezvoltată. La noi, deocamdată, statul nu e în stare să facă aşa ceva. Şi atunci, prin acordarea unor facilităţi în zonele economice libere, se încearcă atragerea capitalului străin. Chiar dacă am anunţa o zonă economică liberă pe întreg teritoriul Republicii Moldova, nu am obţine nimic. Trebuie să mergem pas cu pas. Am încercat pe suprafeţe mici, vedem care sînt părţile bune, care sînt părţile rele şi atunci decidem: ori extindem regimul de ZEL, ori creăm alte mecanisme, care să fie eficiente. Zonele economice libere sînt, dacă vreţi, nişte testări, ca să vedem cum va reacţiona antreprenorul în condiţiile unui teritoriu foarte mic.
Lucia Bacalu
Publicat la 16 mai