Notele la bacalaureat: de la 1 la 10

bacalaureat, notele, elevi, licee, Ungheni
Imagine: mediafax.ro

635 de elevi ai claselor a XII-a din cele 12 licee din raionul Ungheni, în sfîrşit au răsuflat uşurat. Aceştia au trecut deja de febra examenelor de bacalaureat. Însă de diplomă nu se pot bucura cu toţii. În acest an, 48 de elevi au rămas în afară, pentru că au obţinut note insuficiente la unul dintre examene.
Potrivit Iuliei Pancu, şefa Direcţiei Învăţămînt, Tineret şi Sport, din cele cinci centre de bacalaureat de la gimnaziile din Zagarancea, Valea Mare şi liceele „Ion Vatamanu” din Pîrliţa, „Ion Creangă” şi „Mihai Eminescu” din oraşul Ungheni, cele mai puţine note negative s-au înregistrat la Liceul „Mihai Eminescu” – doar patru.
„Încerc să fac o explicaţie şi pentru mine. Aici au fost elevii liceelor aflate în topul celor mai bune din raion. Este vorba despre „Vasile Alecsandri” şi „Gheorghe Asachi”. Tot acest centru a fost unicul care a avut doi candidaţi cu nota 10 la toate examenele”, a menţionat dînsa. În celelalte centre s-au înregistrat mult mai multe note negative – de la 7 pînă la 14. Analizînd notele obţinute la examenele de bacalaureat, s-au constatat şi unele paradoxuri. „Sînt copii care au luat la una dintre discipline nota 9, iar la examenul de limbă română a obţinut o notă negativă”, spune Iulia Pancu. De fapt, cele mai multe note negative au fost la examenul de limbă română. Cei ce nu au reuşit, vor avea posibilitatea să repete examenul de bac doar la anul viitor. Sigur, toţi elevii care au obţinut note negative le-au contestat, în speranţa că vor obţine, totuşi, o notă mai bună. În unele cazuri nota s-a majorat de la 4 la 5. Dar a fost şi invers: nota s-a micşorat de la 3 la 2. În total, în raionul Ungheni au au fost depuse peste 700 de contestaţii.
Notele la examenle de bac au fost diferite şi au variat între 1 şi 10. Doar 52 de candidaţi au numai  note de 9 şi 10; 57 au 8 şi 9; 232 – note de 7 şi 8; 129 au şi note de 6 şi 7, iar 15 – note de 5 şi 6. Iulia Pancu s-a declarat mulţumită de rezultatele obţinute la examenele de bacalaureat. „Lucruri ieşite din comun nu s-au întîmplat. Personal, nu am fost sesizată cu nimic. Am făcut o investigaţie pe cont propriu după examene. Elevii au fost deschişi, au spus totul”, a accentuat dînsa, remarcînd că unii dintre ei au folosit şi de data aceasta anumite surse de informare.
Potrivit Iuliei Pancu, forma de supraveghere utilizată la examenele de bacalaureat nu este eficientă. Or, există numeroase moduri de utilizare a surselor de informare care nu pot fi evitate. „Am făcut turul centrelor de bac de mai multe ori. Am văzut lume multă în jurul centrelor, care foloseau laptop-uri. Nu am putut să mă apropii şi să le fac observaţie, pentru că nu ţine de competenţa mea”, susţine şefa Direcţiei Învăţămînt. „Am avut pe alocuri şi cazuri de confruntări între candidaţi şi observatori. Dar am avut şi cazuri de ameninţare din partea candidaţilor”, a mai spus Iulia Pancu.
Sesiunea de bacalaureat din acest an a luat sfîrşit.  Alta e la rînd, dar deja la anul.
Natalia Chiosa
 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *