FOTO | Un sat uitat, la doar şapte kilometri de Ungheni

Novaia Nicolaevca, Ungheni, Mănoileşti, sat, primărie, localnici,
Pe uliţa satului

Suprafaţa – aproximativ 0,57 kilometri pătraţi, perimetrul – 3,91 km. Populaţia – 186 de oameni (conform recensămîntului din anul 2004). Este vorba de Novaia Nicolaevca, localitate situată la doar şapte kilometri de oraşul Ungheni.
Continuă să-şi ducă zilele de azi pe mîine
Deşi are o istorie de aproape un secol, deşi are o aşezare geogrrafică de invidiat – chiar prin preajmă trece atît calea ferată, cît şi drumul naţional Chişinău-Ungheni – satul continuă să-şi ducă zilele de azi pe mîine. Nu există nici măcar un magazin. Pentru a cumpăra o pîine, oamenii sînt nevoiţi să parcurgă kilometri întregi pînă în satele vecine sau pînă în oraş. La Nicolaevca nu există nici şcoală. Nu există grădiniţă. Nu există nici măcar un bar, nemaivorbind de un cămin cultural, de un oficiu poştal sau de o bibliotecă. Unica instituţie care mai activează este un punct medical – în casa celei pe care lumea o dezmiardă cu mult drag “naşa feldceriţa”, Olga Landa. Acel loc este, practic, tot ce are satul şi unde se adună oamenii nu doar să-şi rezolve problemele medicale, ci şi să mai schimbe cîte o vorbă. Cei mai tineri au şi ei un loc de întîlnire: un pod de lîngă calea ferată, peste rîuleţul Delia. Este unica legătură cu lumea. Acolo, pe pod, ei îşi petrec timpul liber.
Novaia Nicolaevca, sat, Ungheni, ucraineni, social, primărie, Mănoileşti
Podul, unica legătură cu lumea

Olimpiada de la Moscova şi Novaia Nicolaevca din raionul Ungheni
Noroc de anul 1980, cînd la Moscova fuseseră organizate Jocurile Olimpice de vară.  Nu-şi puteau permite pe atunci conducătorii statului sovietic ca străinii să vadă sate pe jumătate pustiite, fără garduri, fără drumuri. Şi cum multe delegaţii urmau să vină cu trenul pe calea ferată, pe lîngă Novaia Nicolaevca, aici au fost construite garduri de toată frumuseţea, a fost construit şi un drum, şi podul…  „Trebuia să se vadă că e un sat care trăieşte, care are un aspect frumos”, povestesc sătenii. Acela a fost, se pare, unicul lor noroc.
Scurtă incursiune în istorie
Primele familii s-au aşezat în aceste locuri la începutul secolului tecut. Veniseră din Ucraina, din regiunea Hmelniţk şi erau 12 la număr, spun localnicii. De aici şi denimirea slavonă a satului. De ce nu o fi tradus specialiştii, mai tîrziu, cuvîntul „Novaia” în „Nouă”, aşa cum s-a procedat cu Boghenii Noi, sat  înfiinţat la fel de colonii ucrainene, nu se ştie. Cert e că în Nomenclatorul localităţilor din Republica Moldova satul figurează cu numele Novaia Nicolaevca, chiar dacă, în conformitate cu datele recensămîntului din 2004, aici locuiau 65,05% moldoveni şi 34,95% de ucraineni. De atunci, structura etnică nu a prea suferit mari schimbări.
Cel mai în vîrstă locuitor al satului, Ecaterina Landa, ajunsă la 86 de ani, îşi aminteşte cu nostalgie de satul copilăriei şi tinereţei sale. „Oamenii erau tare buni şi săritori la nevoie. Cînd se construia o casă, sărea tot satul în ajutor”, spune bătrîna. Acum nu mai are cine să sară în ajutor. Satul a rămas pustiu. Populaţia adultă, în marea ei majoritate, munceşte la Moscova sau la… Ungheni. În sat nu are ce să facă. Nici măcar terenuri agricole nu sînt.
Primăria e la Mănoileşti, restul – la Ungheni
Deşi Novaia Nicolaevca aparţine comunei Mănoileşti, oamenii de aici preferă să meargă la Ungheni să-şi rezolve problemele. Copilaşii merg, şi la grădiniţă, şi la şcoală, tot la Ungheni. Pînă şi bătrînii preferă să meargă la biserică la Ungheni. E mai comod. S-au urcat în tren şi în cîteva minute, cu doar 2 lei, sînt în oraş. E rău doar că trenurile au un orar fix şi nu poţi merge atunci cînd îşi doreşti, ci trebuie să aştepţi ora sosirii lor. Dacă e vorba de o urgenţă, ai ieşit la traseul central şi „prinzi” uşor o maşină spre Ungheni. La Mănoileşti oamenii merg doar dacă au vreo trebuinţă la primărie. „Noi nu existăm, sîntem ai nimănui”, spun ei cînd vine vorba despre relaţiile cu primăria Mănoileşti. Primarii care s-au perindat în ultima perioadă au cam uitat de Novaia Nicolaevca. Se arată doar în preajma alegerilor. Se întîlnesc cu alegătorii… Unde credeţi? Pe şes, acolo unde pasc vacile. Iar secţia de votare, de fiecare dată, este amenajată în casa unei localnice.
Novaia Nicolaevca, Ungheni, Mănoileşti, sat, primărie, localnici,
Căminul cultural de odinioară

A fi sau a nu fi?
Satul ar fi putut fi mai mare, dacă se dădeau aici locuri de casă pentru tineri. Nu s-au dat de ani buni. De aceea, nu este întîmplător faptul că mulţi îl consideră un sat fără de perspectivă. O fi aşa sau ba, nu putem şti. Dar, cele 70 de case sînt, în marea lor majoritate, îngrijite. În utlima perioadă, s-au stabilit cu traiul aici famili tinere. O casă costă 3000-5000 dolari şi nu e foarte complicat să-ţi creezi confortul minim. Problema cea mare este apa potabilă. În fîntîni apa e sărată şi lumea e nevoită să meargă kilometri întregi, pentru a o aduce din satul vecin Elizavetovca, de la „Mioriţa” – o zonă de agrement din apropiere, sau de la „Glodul alb”, o regiune din preajmă. O altă mare problemă sînt drumurile. Dacă plouă, practic nu mai intri în sat.
În rest, sînt condiţii bune pentru a ţine o gospodărie, spun cei ce au ales să rămînă la Novaia Nicolaevca. Ei cred cu toată fiinţa lor că, într-o bună zi, cineva îşi va aminti de satul lor şi lucrurile vor lua o altă întorsătură.
Este imposibil ca la doar cîţiva kilometri de Ungheni să dispară un sat întreg, fie şi mic la ora actuală.
Ina Landa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *