Vor să crească şi ei mari şi voinici

proiect, copilaşi, grădiniţa, Tereza Sobolevschi, Ungheni, Fundaţia Comunitară
Imagine: reportervirtual.ro

Copilaşii de la grădiniţa nr.2 „Tereza Sobolevschi” din oraşul Ungheni au toate şansele să crească sănătoşi şi voinici. De ce? Pentru că au educatori foarte buni, dar şi, mai nou, graţie proiectului „Antrenează-te de mic, să creşti mare şi voinic”, implementat de Grupul de iniţiativă „Claudia Sîrbu”.
Proiectul prevede dotarea sălii de sport a grădiniţei cu echipament sportiv, de care vor beneficia ulterior atît copiii, cît şi părinţii acestora, dar şi angajaţii. „În cel mai apropiat timp, vom achiziţiona tot utilajul sportiv de care avem nevoie pentru ca discipolii noştri să crească mari şi voinici”, a remarcat directoarea grădiniţei, Claudia Sîrbu. Mai apoi, va urma o nouă etapă – evaluarea celor întreprinse, pentru a vedea cu toţii cum s-a schimbat sala de sport.
Lansarea oficială a proiectului a avut loc pe 30 iunie, în prezenţa copiilor, părinţulor acestora, dar şi educatorilor. Claudia Sîrbu nu a pregetat să le mulţumească tuturor pentru implicare şi susţinere. Potrivit dînsei, suma totală a proiectului este de 13 mii 590 lei, dintre care Fundaţia Comunitară din Ungheni a oferit un grant în valoare de 8900 lei. De notat că e al treilea proiect implementat de Grupul de iniţiativă „Claudia Sîrbu” şi finanţat de către Fundaţia respectivă.
Natalia Chiosa
 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *