Scriitorul Alexandru Plăcintă în ospeţie la gimnaziul din Bumbăta

scriitor, Alexandru Plăcintă, Bumbăta, gimnaziu, carteElevii de la gimnaziul din Bumbăta au avut parte, la 18 mai, de o surpriză de neuitat. L-au avut în ospeţie pe scriitorul Alexandru Plăcintă, originar din satul Semeni. De notat că dînsul mai este şi pictor. Multe dintre cărţile sale şi le-a ilustrat singur. A valorificat mai multe genuri şi specii literare: eseul, povestea, povestirea, poezia.
Îmbrăcaţi în haine de sărbătoare, elevii l-au întîmpinat pe mult-aşteptatul oaspete în faţa gimnaziului, cu pîine şi sare. În semn de respect şi apreciere, ei au recitat şi au cîntat pe scena gimnaziului din versurile domniei sale. Sărbătoarea s-a desfăşurat sub genericul: “Elevii, scriitorul şi cărţile sale”. Cu ochii plini de lacrimi şi cu emoţii în suflet, Alexandru Plăcintă a ascultat cu atenţie mare, urmărind fiecare gest, fiecare interpretare a celor de pe scenă, ca la urmă să afirme: “Îmi pare foarte bine că v-aţi pregătit aşa de frumos, cu un scenariu deosebit. Aţi cîntat ca nişte clopoţei”.
Micii bumbăteni i-au adresat oaspetelui şi multe întrebări, aşteptînd cu nerăbdare răspunsul. Care a fost prima poezie scrisă, ce preocupări avea la vîrsta şcolară, ce succese a avut cînd era elev, a tras fetele de cosiţe? – au fost doar cîteva dintre întrebări. Au urmat şi întrebări din partea profesorilor. Alexandru Plăcintă a venit şi cu o mică donaţie pentru biblioteca gimnaziului, iar elevii au făcut coadă la cărţile scriitorului, dorind să obţină şi cîte un autograf de la el.
“Copiii noştri au aşteptat cu mare nerăbdare această întîlnire şi au pus mult suflet atunci cînd se pregăteau. Am lucrat la acest scenariu luni întregi”, a menţionat, după întîlnire, Liuba Urzică, bibliotecară la gimnaziul Bumbăta şi organizatoarea evenimentului.
În acea zi, scriitorul Alexandru Plăcintă a avut o întîlnire şi cu elevii de la Liceul “Gaudeamus” din satul Petreşti.
Natalia Chiosa


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *