Alexandru Ambros: „Voi fi primar al tuturor unghenenilor”

interviu, Alexandru Ambros, primar, ungheniImediat după alegeri, în dimineaţa zilei de 20 iunie, i-am solicitat un interviu proaspătului reales primar de Ungheni, Alexandru Ambros
L.B.: Cum aţi început ziua de azi, domnule primar?
A.A.: Cu activităţi pe care trebuie să le efectueze un primar zi de zi. Din păcate, am lipsit aproape două luni şi azi, iată, am revenit. Mi-am salutat colegii, i-am întrebat care este situaţia, mi-am verificat agenda, mi-am făcut planul de lucru pe toată săptămîna. Am făcut o tură prin oraş…
L.B.:Aţi primit şi felicitări?
A.A.: Contracandidatul meu, Ilie Ciocanu, nu m-a felicitat. Dar cred că e încă devreme. Poate că dînsul aşteaptă cînd va fi validat mandatul meu. M-a felicitat însă multă lume, inclusiv membri ai diferitor partide.
L.B.: Orice campanie electorală îi oferă fiecărui candidat şi nişte lecţii. Ce lecţii aţi reuşit să învăţaţi dumneavoastră din această campanie?
A.A.: Ceea ce am înţeles este că orice activitate pe care o faci trebuie s-o aduci la cunoştinţa oamenilor, s-o promovezi. Cînd cineva îmi spunea că o treime din timp trebuie să-l foloseşti pentru a realiza ceva, iar două treimi – pentru a promova realizarea respectivă, spuneam mereu: nu avem timp pentru explicaţii, pentru promovare. Să ştiţi că greşeam. Trebuie să găsim timp şi pentru aceasta. Din păcate, foarte multă lume nu este informată în ceea ce priveşte activitatea primăriei. Am mai înţeles, de asemenea, că trebuie să fiu foarte atent atunci cînd îmi formez echipa, că trebuie să am în preajmă oameni de nădejde, oameni cu care să poţi urca pe orice munte. Or, echipa înseamnă foarte mult. Datorită numeroaselor întîlniri pe care le-am avut cu cetăţenii în această perioadă, am înţeles mai bine ce-şi doresc ei, care le sînt preocupările şi îngrijorările, fapt care mă va ajuta cu siguranţă în activitatea mea ulterioară. Am început chiar de azi să punem la punct unele probleme semnalate.
L.B.: Pornind în turul doi cu un decalaj de 500 de voturi în defavoarea dumneavoastră, totuşi, aţi reuşit, pînă la urmă, să vă depăşiţi contracandidatul cu 700 de voturi. Cum credeţi, ce a influenţat asupra acestui scor?
A.A.: Contracandidatul meu nu a dorit să iasă la confruntări directe, la dezbateri publice şi asta l-a depunctat foarte mult. Oamenii taxează un asemenea comportament. De ce să nu ai un dialog civilizat, dar nu un dialog între patru ochi, ci ca să ne vadă toată lumea şi să-şi poată face concluziile necesare? În plus, dînsul a vorbit în termeni nu tocmai buni despre fosta echipă PCRM al Consiliului orăşenesc. Nu cred că acest lucru l-a plasat pe el, ca lider de fracţiune, undeva, sus. Am fost învinuit precum că eu, în calitatea mea de primar, am oferit funcţii comuniştilor, astfel atrăgîndu-i de partea mea. Nu, eu am demonstrat foarte clar că nu pun în prim-plan politicul, cu profesionalismul. Nu ştiu de ce s-ar plînge, căci, ca lider de fracţiune, ar fi trebuit să acţioneze astfel ca să-i poată ţine pe toţi alături. În rest, nu vreau să zic nimic.
L.B.: Din punctul dumneavoastră de vedere, care campanie a fost mai complicată?
A.A.: Sigur că aceasta. În momentul în care îţi proprui să iei puterea, nu prea ai ce pierde. Mie, venind din mediul de afaceri, avînd în spate nişte ani de profesor de liceu, îmi era foarte uşor. În cazul în care obţineam victorie, era un nou început, ceea ce şi s-a întîmplat în 2007. Acum a fost mai greu, deoarece iniţiasem foarte multe proiecte. Vă spun sincer, personal am muncit foarte mult şi-mi doream că aceste proiecte să fie duse la o finalitate logică. Vreau să spun că m-am străduit să fiu foarte corect cu toţi cei ce sînt în jurul meu. N-am vorbit, pe perioada întregii campanii electorale, absolut nimic de rău despre nici unul dintre contracandidaţii mei. Consider că tactica a fost aleasă corect, din moment ce am obţinut rezultatul pe care l-am obţinut.
L.B.: Dar cum s-au comportat contracandidaţii dumneavoastră?
A.A.: Aşa este în camapnia electorală: se mai spun unele lucruri neadevărate despre tine. Nu pot să spun că nu mă afectează. Sigur că mă doare, dar am deja imunitate şi merg înainte.
L.B.: Au fost trei sectoare în Ungheni, din cele 12 existente, unde Alexandru Ambros a obţinut un număr mai mic de voturi decît contracandidatul său. Îi veţi pedepsi cumva?
A.A.: În nici un caz, la fel cum în nici un caz nu vor fi favorizate alte sectoare care au votat în favoarea mea. Absolut toate sectoarele vor fi egale şi ne vom strădui să soluţionăm cele mai stringente probleme în toate cartierele. Voi fi primar al tuturor unghenenilor, indiferent dacă m-au votat sau nu. Omul are dreptul la părerea sa. E bine că şi-au exprimat-o. Dacă ne va păsa de ceea ce se întîmplă în jur, lucrurile, la sigur, se vor schimba în bine.
L.B.: Totuşi, foarte puţină lume a ieşit la vot.
A.A.: Iată acestor oameni, indiferenţi, chiar nu pot să le mulţumesc. Lor le pot sune doar că lucrurile nu se vor schimba în bine atîta timp cît vom sta acasă. Eu nu zic că trebuiau să vină să voteze pentru mine, dar trebuiau să vină şi să-şi expună opinia. Nu cred că e o poziţie bună de a sta acasă şi de a spune că în ţara asta nimic nu se poate de făcut.
Lucia Bacalu
 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *