Încă un pas spre modernizarea Ungheniului


proiect, curte, odihna, agrement,
Imagine:banuconstruct.ro

Patru blocuri din cartierul Centru al oraşului Ungheni vor avea, spre finele lunii mai, un nou aspect. Este vorba despre blocurile situate la intersecţia străzilor Romană şi Decebal. Schimbarea  se va datora proiectului „Curtea interioară a blocurilor de locuinţe – loc de odihnă şi agrement”,implementat de către Centrul Regional de Dezvoltare Durabilă (CRDD) Ungheni în cadrul Programului de Dezvoltare Economică Locală al Fundaţiei Est Europene.
Potrivit Svetlanei Ciobanu, director CRDD, managerul proiectului, scopul acestuia este de a îmbunătăţi infrastructura şi a eficientiza condiţiile de odihnă şi agrement pentru locatarii de aici. „Este un proiect care ne-am dori să servească drept exemplu şi pentru ceilalţi locatari ai altor blocuri”, a menţionat dînsa la conferinţa de lansare a proiectului, care a avut loc pe 5 mai curent.
Graţie proiectului respectiv, vor fi create zone de recreere pentru adulţi şi tineri prin instalarea măsuţelor, băncilor şi construirea a două foişoare. Vor fi amenajate 40 de locuri de parcare auto temporară, trei terenuri de joacă pentru copii, un spaţiu comun tehnic-gospodăresc şi un teren de sport, care va fi îngrădit şi dotat cu echipament sportiv nou. Vor fi amenajate şi reabilitate spaţiile verzi.
„Amenajarea curţilor blocurilor locative din Ungheni a devenit o necesitate”, a menţionat consilierul primarului de Ungheni, Adrian Cheptonari . Potrivit dînsului, acest loc nu a fost ales  întîmplător. S-a ţinut cont de faptul că este vorba de una dintre curţile de care beneficiază cel mai mare număr de locatari, cu un număr imens de autoturisme. „Pe viitor, primăria Ungheni îşi propune să multiplice proiectele de acest gen, pentru ca, pînă la urmă, fiecare curte să aibă un aspect deosebit”, a dat asigurări consilierul.
„Este un proiect important nu numai pentru că încercăm să ridicăm nivelul de trai al locatarilor de aici, dar şi pentru faptul că încercăm să consolidăm relaţia dintre administraţia publică locală, organizaţiile neguvernamentale şi oamenii de afaceri”, a menţionat Petru Culeac, coordonator programe FEE/DEL. „Aceste parteneriate pot asigura realizarea cu succes a proiectului, asigurînd, totodată, durabilitatea lui. Ar fi bine să fie implicate cît mai multe persoane, pentru că astfel vor avea grijă cu toţii ca terenul ce va fi amenajat să nu fie distrus”, a accentuat dînsul.
Costul total al proiectului este de aproximativ 600 mii lei.
Natalia Chiosa


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *