Fair Play la Ungheni


Fair Play,Unghenii,Mişcare,Jocuri,Sport
Imagine:11na11.com

Delegaţia din R. Moldova a Fundaţiei «Terre des hommes» anunţă lansarea la 15 mai 2010 a  evenimentului Fair Play la Ungheni.
Evenimentul va începere la orele 10:00, pe Stadionul Central din or. Ungheni. Sunt invitaţi toţi cei interesaţi de problematica protecţiei şi promovării drepturilor copilului, importanţei familiei şi a valorilor familiale în societate.
Evenimentul Fair Play de la Ungheni îşi propune să atragă atenţia actorilor-cheie asupra situaţiei copiilor şi modalităţilor de ameliorare a bunăstării lor prin activităţi sportive bazate pe metodologia MJS – Mişcare, Jocuri, Sport, care încurajează cooperarea şi dezvoltă abilităţile personale şi sociale ale lor. Totodată, evenimentul Fair Play de la Ungheni va accentua importanţa rolului familiei, care trebuie să ofere siguranţa emoţională copiilor pentru a nu se simţi singuri şi abandonaţi.
72 de copii cu vârsta între 9 şi 12 ani, 24 de părinţi, 12 animatori/ formatori MOVE, împreună cu reprezentanţi ai Direcţiei Generale Învăţământ, Tineret şi Sport, Direcţiei Asistenţă Socială şi Protecţia Familiei, Comisariatului General de Poliţie, Consiliului Raional Ungheni şi Primăriilor Năpădeni, Hîrceşti, Teşcureni, Drujba, Mînzăteşti, şi or. Ungheni sunt gazda evenimentului, la care invită reprezentanţii mass-media şi toţi doritorii.
Serghei CHIRILOV — Ambasadorul Bunăvoinţei al Delegaţiei din Moldova a Fundaţiei Terre des hommes va tutela Fair Play-ul de la Ungheni şi alte două viitoare evenimente. În noua sa postură, Antrenorul principal al Selecţionatei de Fotbal de Tineret a Moldovei se va implica în campaniile proiectului MOVE pentru a promova valorile familiale şi respectarea drepturilor copilului, şi nu în ultimul rând introducerea metodologiei MJS în curricula şcolară, care aplicată fiind, duce la îmbunătăţirea stării psihosociale a copiilor.
Problematica copiilor în situaţii social-vulnerabile, a copiilor părinţii cărora sunt plecaţi peste hotare, este prioritară pentru Terre des hommes în Republica Moldova. Fundaţia consideră dezvoltarea spiritului de cooperare şi parteneriat drept esenţial în sprijinirea acestor copii. Anume implementarea metodologiei MJS în organizarea activităţilor sportive, ajută copiii să-şi dezvolte abilităţile personale şi sociale (respectul de sine, încrederea, toleranţa, cooperarea, onestitatea, responsabilitatea), iar aplicarea instrumentelor MOVE, ajută adulţii responsabili de copii să-şi consolideze aptitudinile lor psihosociale şi metodologice.
Rezultatele şi schimbările pozitive obţinute prin Mişcare, Joc, şi Sport susţin, la nivel global, reintegrarea copiilor în familiile lor, comunitatea sau sistemul şcolar, ceea ce mobilizează Tdh în promovarea metodologiei MJS în toate şcolile din Moldova.
Comunicat «Terre des hommes»
Sursa: Ziarul de Gardă


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *